Un primar grăbit. Să scape de DNA |
După cum puteţi vedea cu ochii voştri, primarul cinstit şi gospodar Dumitru Nicolae arăta cam cătrănit la ieşirea din această clădire roz. Nu, contrar aparenţelor, clădirea nu e o cofetărie, iar primarul nu a fost aici să vadă dacă ăştia au gogşi de vînzare. La nr. 31 este chiar sediul DNA, iar Moş Nicolae a venit să le spună el cum stă cu teoria gogoşii, procurorilor DNA. Oare ce era în sufletul lui, atunci cînd s-a văzut chemat să dea cu subsemnatul la fel ca orice şantajist ordinar? S-o fi dus omul supărat la Primărie unde i-a tras de urechi pe funcţionarii lui de suflet spunîndu-le: “Măi, de cîte ori să vă mai scot eu din gura organelor? M-am săturat să vă scap de toate acuzaţiile. De azi înainte cine mai ia şpagă şi e prins, să se descurce.” Despre ce e vorba. Procurorii au documente care dovedesc că primarul Dumitru Nicolae este părtaş la şantajul pe care mai mulţi funcţionari din primărie l-au exercitat asupra firmei Simetex SRL. Concret, Dumitru Nicolae a semnat un act, era să zic ca primarul, prin care firma era amendată cu un miliard de lei vechi. La această poveste participă şi arhitectul-şef Eleonora Marin, şeful Serviciului Urbanism – Silviu Vlase şi Gabriela Mirea – şefa Biroului Autorizări din cadrul Serviciului Urbanism. Cei trei, care au cam şpagonizat constructorii gălăţeni, au refuzat fără nici un motiv să îi dea lui Sorin Meliceanu (patronul firmei cu pricina) autorizaţia de construcţie necesară ridicării unor mansarde. Ba mai mult, văzînd că acesta chiar nu are de gînd să le dea şpagă, funcţionarii lu peşte l-au ameninţat cu o amendă de un miliard de lei. În plus, madam Eleonora Marin a ţinut să îl asigure pe nefericit că, dacă nu sare în sus cu şpaga de rigoare, va ajunge să facă mansarde pe primii zgîrie nori din Galaţi. Deşi cei de la DNA Bucureşti au realizat un flagrant, moş Nicolae nu numai că neagă evidenţa, dar încearcă şi să-i scoată basma curată pe şpăgarii din subordine. Şi, sincer să fiu, nu m-ar mira deloc să şi reuşească.