Uite și de asta e frumos Crăciunul, că îi scoate la suprafață pe ipocriți. Ăștia care tot anu’ au aruncat cu banii în stînga și-n dreapta precum maneliștii, în timp ce alții mîncau de pe jos, de Crăciun sînt cuprinși brusc de boala filantropiei. Să facă și ei un cadou acolo celor săraci, ca și cum ar vrea să se scuze prin acest gest pentru faptul că tot anul nu le-a păsat decît de propriul cur și de satisfacerea propriilor fițe de neam prost.
Deja au apărut vestitorii faptelor bune, ca să zic așa. Bunii samariteni, bre, ce dracu! Dacă nu o să îi vedeți pe stradă, sigur o să-i zăriți prin ziare lăudîndu-se cu donațiile lor nesemnificative. O să îi vedeți înghesuindu-se să apară și ei în poze, căci fețele lor sînt mult mai importante decît ajutoarele pe care ei le fac cadou celor aflați în nevoie. Astăzi i-am văzut pe cei de la Inimă de Copil, alături de trei fotbaliatori de la Oțelul Galați (Asaftei, Filip și Zaharia) rînjind satisfăcuți într-o poză pentru că au donat niște perechi de încălțăminte. În alt ziar erau invocați cei de la TSD Galați, prin șeful lor Ionuț Pucheanu, pentru că au adunat o nimica toată pe care să o doneze unor copii orfani. Și ăsta e doar începutul, căci pînă la Crăciun mai sînt vreo trei săptămîni.
Goana după publicitate
Toți ăștia care donează o scobitoare folosită, un ciorap găurit sau o coajă de banană trebuie musai să apară în ziar. Cu poză și cu nume & prenume. Căci așa se fac actele de caritate la Galați, scoțînd în față persoana, nu gestul în sine. Îmi aduc aminte că, la mai bine de un an de la moartea raperului 2PAC (împușcat de o bandă rivală în plină stradă), presa din America a aflat cu totul întîmplător că omu’ donase de-a lungul vieții lui peste 2 milioane de dolari pentru diverse cauze umanitare. În Galați filantropii apar în ziare cu două zile înainte să facă donația.