Duminică, 18 septembrie, începe stagiunea de toamnă la Teatrul de Păpuși Gulliver din Galați. Primul spectacol este „Cenuşăreasa”, adaptat şi regizat de Ciprian Huţanu. Scenografia inedită și construcția păpușilor aparţin lui Vlad Tănase, iar muzica originală, care a fost premiată în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver” din acest an, este compusă de Eugen Dan Drăgoi. De altfel, spectacolul a primit Marele Premiu în cadrul aceluiaşi festival.
Pînă la finalul anului, publicul va avea numeroase surprize. Pe scena de la Teatrul Dramatic Fani Tardini, păpușarii gălățeni vor juca povești românești de succes precum „Păcală”, „Sânziana şi Pepelea” sau „Capra cu trei iezi” dar și spectacole din literatura universală: „Albă ca Zăpada”, „Motanul Încălţat”, „Mica Sirenă” sau „Tom Degeţel”. În plus, în această toamnă va fi reluată una dintre cele mai jucate şi vizionate reprezentaţii pentru copii din întreaga lume. Este vorba despre povestea lui „Pinocchio”, care va putea fi (re)văzută la Teatrul Gulliver începînd cu luna octombrie.
Spectacolele vor începe în fiecare duminică, la ora 10.30. Și prețul biletelor rămîne neschimbat, adică 12 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii. Repertoriul complet şi programul actualizat ale teatrului pot fi găsite pe pagina de facebook și pe site-ul instituției.
Cenuşăreasa deschide stagiunea la Teatrul Gulliver
-->