Doi golani au vandalizat numeroase mașini de pe strada Oltului. Pe parcursul nopții, le-au distrus cauciucurile și le-au stropit cu vopsea neagră. Poliția a vorbit cu băștinașii și, probabil, a pus mâna pe niște filmări. Astfel încât a tras concluzia că este vorba despre doi mici infractori la început de carieră.
UPDATE/20.23 În urma cercetărilor, au fost identificate și depistate persoanele bănuite de comiterea faptelor menționate anterior. Este vorba despre 2 tineri, cu vârstele de 19, respectiv 21 de ani, ambii cu domiciliul în municipiul Tecuci.
„S-a stabilit faptul că, în noaptea de 01/02 decembrie 2023, bănuiții ar fi comis mai multe fapte, după cum urmează: 17 fapte de distrugere auto (anvelope tăiate/înțepate, precum și stropirea unor elemente de caroserie cu vopsea), 4 fapte furt din auto și 1 tentativa furt dintr-o societate comercială, iar până în prezent au fost identificate 21 de părți vătămate. Prejudiciul urmează a fi stabilit ulterior.
După administrarea materialului probator în care a fost extinsă urmărirea penală și pentru infracțiunile de furt calificat și tentativă de furt, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi tineri. În cursul zilei de 3 decembrie ei vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea luării unei măsuri preventive”, (IPJ Galați)
Mașini vandalizate, pe strada Oltului, în noaptea de vineri spre sâmbătă de doi tineri. Polițiștii și proprietarii s-au apucat de numărat și au aflat că este vorba despre cel puțin 11 mașini.
„La data de 2 decembrie 2023, în jurul orei 09:30, un echipaj de poliție din cadrul Secția 3 Poliție Galați, în timpul executării atribuțiilor de serviciu a constatat că pe strada Oltului, în tronsonul de drum cuprins între strada Doctor Petru Groza și strada Barboși, 11 autoturisme parcate pe ambele sensuri de mers prezintă distrugeri. O parte din anvelope distruse prin înțepare, iar elementele de caroserie au fost stropite cu vopsea de culoare neagră.” (IPJ Galați)
Alte mașini vandalizate, descoperite în apropiere
Polițiștii s-au mai foit prin cartier și au găsit alte mașini. De asemenea, anchetatorii au tras concluzia că este vorba despre doi tineri. Golani, tineri!
„După efectuarea cercetării la fața locului, precum și din verificările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în cursul nopții de 01/02.12.2023, două persoane necunoscute de sex masculin, posibil minori, ar fi încercat portierele mai multor autoturisme, recurgând ulterior la actele de vandalism. De asemenea, s-a stabilit faptul că cele două persoane ar fi vandalizat și alte autoturisme parcate în proximitatea străzii Oltului, urmând a se stabilit cu exactitate numărul acestora, precum și prejudiciul cauzat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere. Ei încearcă să pună mână pe cetățenii care au făcut prăpădul nocturn. La mulți ani România, la mulți ani români!