Cu fața asta de căldărar și apucături de manelist dat la REMAT, Nicolae Bacalbașa va stăpîni județul Galați, timp de patru ani. Da, cred că este foarte bine că județul Galațiul va fi condus de un personaj absolut paralel cu administrația publică, cum este Nicolae Bacalbașa (nu că Chebac ar fi fost mai breaz), care clamează prin ziare că el urăște hoția. Păi și pocăiții de la Biserica Adventistă urăsc hoția, deci ce facem acum: ne apucăm să îi alegem în funcția de președinte al CJ Galați?
Personal, mi-e jenă că un nene ca Bacalbașa a ajuns să se cocoațe în vîrful grămezii, la 68 de ani. Adică după ce toată viața ta te-ai făcut cunoscut în lume nu ca mare doctor (căci asta e meseria ta), ci spunînd bancuri proaste sau punîndu-te cu blondele cretine de la Antena 1, acum ajungi să îi conduci pe dobitocii din Galați, la aproape 70 de ani ai tăi. E, atunci Galațiul merită să fie îngropat dpdv. administrativ, și asta cît mai repede, ce dracu!
Melteanul Bacalbașa, cu berea-n bot și cu coji de semințe între dinți
Din punctul meu de vedere, noul președinte al Consiliului Județului (CJ) Galați, Nicolae Bacalbașa, este exact corespondentul lui Nicolae Rainea de la Consiliul Local (CL) Galați. Culmea, pe amîndoi îi cheamă Nicolae și provin din același PSD. În primul rînd, ambii adoră circul, zici că-s focile alea care bat din palme cînd le face semn dresorul Dan Nica. Apoi, și unul și celălalt sînt degeaba în politică, ei făcîndu-se utili, în calitate de consilieri aleși, doar pentru a ridica mîna la vot, atunci cînd o cere interesul PSD Galați. În rest, atît Bacalbașa, cît și Rainea sînt zero barat în materie de administrație publică.
Mă uitam la poza asta de mai sus cu Bacalbașa, în care cred că el ține o cutie de bere sau ceva. Aș putea să pun pariu că în mîna stîngă, aia care nu se vede în poză, Bacalbașa are o pungă de semințe de floare, iar dacă îl rogi să zîmbească, cu siguranță vei vedea că are niște coji uitate între dinți.