Românii sînt dependenți de cozi, îmbulzeală și mocangeală. Deschiderea unui supermarket a ajuns să reprezinte o adevărată probă de rezistență, o etapă a evoluției, o călire existențială.
Dar chiar și așa, rămîne o manifestare de rang inferior. Asta pentru că niciun astfel de eveniment nu se compară cu spectacolul de lupte libere pe care-l dau creștinii (unii dintre ei, ca să fiu corect) de Bobotează.
În fond, de data asta avem de-a face cu o ofertă divină, nu? În încercarea de a-și umple bidoanele de adria și frutifresh cu apă sfințită, creștinii își cam dau aghiazma pe față.
E inutil să le explice cineva că e apă sfințită pentru toată lumea. În fond, aghiazma ne-nghiontită parcă nu are același efect terapeutic.
Pun pariu că și anul acesta va fi la fel. Deși forțele de ordine vor fi la post, cum se spune, tot vor exista cîteva momente de cafteală organizată, de îmbulzeală ecumenică.
Boboteaza, mai tare ca orice deschidere de supermarket
-->