Despre Adrian Subașu, director la Căminul de Bătrîni de pe str. Domnească (vizavi de fostul Apolo), nu auzisem lucruri bune. De pildă, mi s-a povestit că Adrian Subașu are prostul obicei de a le lua definitiv banii bătrînilor, după ce în prealabil îi convinge să îl împuternicească pe el să le ridice pensiile. De asemenea, am mai auzit că directorul Adrian Subașu trage din mîncarea bătrînilor cazați la azilul de pe str. Domnească, pe principiul că moșnegii și-așa sînt cu sănătatea în piuneze, dă-i în mă-sa, ce le mai trebuie lor carne macră la 80 de ani? Dar nu am dat importanță acestor zvonuri, considerînd că ele au fost lansate de cineva care vrea să îi tragă scaunul de director de sub fund lui Subașu, mai ales că acesta este mare șef la Căminul de Bătrîni din timpuri imemoriale. Astăzi, cu prilejul vizitei de lucru organizate de viceprimarul Nicușor Ciumacenco la Centrul de primire a Persoanelor fără Adăpost, am avut neplăcerea să îl cunosc personal pe directorul Adrian Subașu. În mai puțin de jumătate de oră, Subașu a reușit să facă trei faze de toată jena, fiind pe rînd ba tupeist, ba mitocan, ba șmecher prost. Să le luăm pe rînd.
1) Ciumacenco a intrat să vadă toate saloanele, cu Subașu aflat imediat în spatele lui. La unul dintre saloane, cum am băgat capul să fac o poză, am văzut niște jucării de pluș pe paturi și pe dulap: ursuleți, cîteva păpuși etc. Și am întrebat dacă în acea cameră stau cumva și copii. La care Subașu a simțit nevoia să răspundă că nu, acolo nu stau copii, de soarta copiilor abandonați ocupîndu-se Direcția pentru Protecția Copiilor, de parcă noi toți eram retardați și nu știam acest lucru. Bine-bine, am insistat eu, și-atunci care-i treaba cu jucăriile astea? La care Adrian Subașu îmi zice așa: “Eee, sînt ale fetelor care dorm aici… Sînt fetișurile lor (cu trimitere sexuală – n.a.)”, după care începe să rîdă ca boul, vizibil satisfăcut de gluma de autobază pe care o făcuse. Imediat, în tocul ușii a apărut o fată pe nume Carmen, de 20-21 de ani, care a trăit toată viața prin orfelinate. “Știți, astea sînt jucăriile mele. Nu mai sînt eu de vîrsta jucăriilor, dar dacă toată copilăria mea nu am avut, am zis măcar acum să fiu înconjurată de jucării de pluș…”, a spus Carmen. Doi metri mai încolo, directorul Subașu continua să rîdă în continuare ca boul.
2) Zece minute mai tîrziu, am ieșit cu toții afară, să dea vicele Ciumacenco o declarație de presă. Subașu era și el pe-acolo, tot undeva în spatele lui Ciumacenco. O jurnalistă de la Express TV (îmi cer scuze, nu îi știu numele) n-are ce face și gîndește cu voce tare: “Am și eu pisică acasă…”, uitîndu-se către o mîță care începuse să se gudure pe lîngă ea. La care directorul Subașu simte din nou nevoia să intervină: “Este motan, domnișoară… De aia se și dă așa pe lîngă dumneavoastră”, după care începe să rîdă din nou cu subînțeles, uitîndu-se împrejur, să vadă dacă mai rezonează cineva la gluma lui de mitocan. Vă dați seama cît de prost este Adrian Subașu dacă face astfel de poante răsuflate cu fetele care i se par lui interesante?
3) La plecare, îi spun amical lui Subașu că într-una din camere am văzut un om al străzii care dormea pe jos, pe o saltea aruncată pe podea. Subașu mi-a răspuns imediat, de parcă recita o poezie. “Ce vreți, sînt mai mulți decît numărul de locuri disponibile. Dar decît să doarmă afară? Stați liniștit că în cameră, la nivelul solului, sînt lejer 24 de grade…” Adică, ia mai dă-i în morții mă-sii de boschetari, să zică mersi că nu îi aruncăm la loc în stradă. Culmea este că tocmai pe cîrca acestor boschetari pe care îi blamează în subconștient, directorul-nesimțit Adrian Subașu ia un salariu dolofan. Că dacă nu ar mai exista bătrîni abandonați în aziluri și oameni fără adăpost, Adrian Subașu ar fi nevoit să își caute în sfîrșit ceva de muncă, să nu o mai frece cărînd o mapă de colo pînă dincolo, pe 40 de milioane de lei vechi lunar.