Întrebarea nu e cine de la USR mai intră în PSD, ci dacă mai rămâne cineva să stingă lumina la USR? Doamne ferește rămâne șarpele pe întuneric.
Zinică e în PSD sau în USR? Ei bine, asta-i întrebarea. Ideea e cam așa: băi Zinică nici nu știi cât de PSD-ist ai să devii. Familia Zinică a devenit eterogenă rău. În sensul că sufrageria a intrat cu arme și bagaje în PSD, în timp ce pe hol fratele mai mic așteaptă cuminte (la USR) o șaorma cu de toate.
De fapt, mai toată lumea care avea cât de cât o funcție în USR a migrat la PSD. Vezi și cazul lui Andrei Postică care a poftit și el la un oscior mai mare. Eu îmi aduc aminte de Silviu Zinică pe vremea când lingea clanța la PNL. Era cam la fel de autosuficient, dar parcă nu devenise așa de arogant. Dar tot flămând. Așa că a căutat o pâine cu sare în USR. Partiduleț care l-a primit cu bune și cu rele. Și sub umbrela căruia a devenit primar la Smârdan. Singurul primar USR de altfel. Apoi s-a apucat să-și agreseze angajații, dar asta e altă poveste.
La acea vreme dacă-i spuneai lui Silviu Zinică că e un oportunist sadea care o să ajungă să-i pupe inelul lui Dan Nica, slobod la gură cum e, te înjura de toți sfinții. Acum iată că a venit momentul să ocupe un loc cumințel la brelocul baronului PSD. Zinică e în PSD. Asta e, mai aruncăm niște principii la gunoi că de, icrele de manciuria sunt scumpe.
Problema e: oare lui Zinică nu-i pasă de Zinică? Păi ce se întâmplă cu frățiorul Daniel Zinică? Îl lăsăm să moară de foame în USR?