Din cîte se pare, Adrian Năstase este bine, deci va supraviețui evenimentului de aseară, cînd, reamintim, s-a împușcat în gît cu un pistol de 9 mm. Primele informații indică faptul că fostul prim ministru Adrian Năstase a vrut să se sinucidă (are trei plăgi prin împușcare, la nivelul gîtului), evitînd astfel rușinea de a merge la pușcărie, de a fi văzut de o țară întreagă cu cătușe la mîini și pozat la muncile cîmpului, la penitenciar. E limpede că o astfel de veste poate deraia pe orice om întreg la minte, căci nu am auzit să se fi născut încă omul care să vrea să meargă la pușcărie.
Cazul Năstase nu mă preocupă foarte tare. Da, Năstase a fost un premier odios, care s-a aflat în fruntea unui guvern absolut hidos, populat cu șpăgari renumiți (Micky Șpagă) sau cu turnători de calibru la Securitate (Rodica Stănoiu, care, culmea, era ministrul Justiției). Năstase a fost toată viața lui un arogant (pînă și Iliescu l-a etichetat astfel), un tip cu nasul pe sus, un pui de comunist care s-a ajuns în viață grație faptului că a slujit partidul. Apoi, Adrian Năstase a fost sluga lui Iliescu. La rîndul său, Năstase și l-a făcut slugă pe actualul premier, Victor Ponta, pe care l-a lansat în politica mare, în urmă cu 10-11 ani.
Pe vremea lui Adrian Năstase, adică pe vremea Împușcatului
Nu l-am simpatizat niciodată pe Năstase, dar nici nu mă bucur acum că a ajuns în situația asta. Asta e crucea lui, să fie sănătos. Eu îl înjuram (a se citi criticam/detestam) pe Adrian Năstase în ziar, în anii lui de glorie, cînd era jupînul României, deci nu o să mă apuc acum să dau cu bocancii în el, cînd e căzut la pămînt. Dar două-trei glume la adresa lui îmi permit să fac, mai ales că și Năstase, la viața lui, a fost (de fapt încă mai este, că doar nu a murit) un tip jovial, pus pe bancuri și apropouri, unele deocheate, la adresa unora sau altora. De pildă, eu cred că prima declarație a lui Adrian Năstase, după ce își va reveni din operație ar trebui să sune așa, parafrazîndu-l pe Băsescu: “Un fleac. M-AM ciuruit!”. Apoi, cred că opinia publică din România ar trebui ca de-acum înainte, cînd va face referire la perioada 2000-2004, cînd Adrian Năstase a fost prim ministru, să zică “pe vremea Împușcatului”. Și nu în ultimul rînd e clar că de-acum înainte Năstase nu va mai putea face gît în legătură cu condițiile nasoale de la pușcărie.
Sursa foto: Mediafax