Ce avem noi aici? Un autobuz al Ministerului de Interne folosit de echipa de volei Dinamo București care s-a șters la țeava de eșapament cu legislația băștinașă. Și pentru că are carburatorul mare, autocarul MAI a avut nevoie de mai mult material de șters: a folosit Codul Rutier și hotărîrea Consiliului Local Galați care interzice parcarea mașinilor mari în municipiu.
Chestia nu este o noutate. Anul trecut am mai scris despre un alt autocar MAI care nu înghite legislația băștinașă și a parcat de două ori fix în intersecție, în fața hotelului Galați (vezi aici). Acum povestea se repetă doar că autocarul a fost băgat mai la blat, ca să nu-l vadă cîrcotașii cu aparate foto.
Troaca MAI a tras peste noapte pe strada Navelor, în intersecția de la clădirea Proiect SA, cu fața către Nespălata. Așadar, ce avem noi aici?
Un autocar al MAI parcat în oraș și într-o intersecție în noaptea de vineri spre sîmbătă. Mai întrebăm încă o dată Poliția: dacă avem un tir cu gutui putem să-l parcăm lîngă autocarul lui Dinamo?
- Un autocar MAI a parcat ilegal într-o intersecție
- Un autocar MAI a parcat ilegal într-o intersecție