Descoperire șocantă noaptea trecută lângă șoseaua de centură a orașului Galați. Mai multe bucăți din cadavrul unei femei au fost găsite de polițiști. Surse din interiorul anchetei susțin că victima este o femeie din Brăila, în vârstă de 67 de ani.
Potrivit primelor informații, femeia a fost ucisă de concubinul ei, un gălățean de 75 de ani, pe care îl cunoștea de aproape un an. Bărbatul a omorât-o, a tranșat-o în cadă, iar apoi a aruncat cadavrul pe centură, în apropierea cimitirului.
Cadavrul a fost descoperit la miezul nopții și au fost alertați criminaliștii. Mâinile și picioarele victimei au fost secționate și au fost găsite în apropierea cadavrului.
Cadavrul femeii a fost transportat Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, Oana Hâncu, a fost deschis un dosar penal în care „se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor și profanare de morminte”.