Dacă m-aş duce să votez l-aş vota, fără să stau prea mult pe gînduri, pe Crin Antonescu. Nu că aş fi vreun fan liberal sau că aş crede în promisiunile pline de bun simţ ale profesorului Antonescu.
Nu cred că Antonescu ar reprezenta, dacă ar fi ales de români preşedinte, soluţia miraculoasă. L-aş vota, totuşi, conform raţionamentului că între un rău concret sau evident şi unul potenţial, e de preferat cel din urmă.
Nu cred că o să mă duc să votez pentru că nu mă mai interesează care hoardă politică va ajunge la putere. Am senzaţia că pe oricine aş pune ştampila nu aş face decît să legitimez nişte găşti chitite exclusiv pe propriul lor interes. Oricum nu contează.
E din ce în ce mai clar că supravieţuirea politică a lui Crin Antonescu e irefutabil legată de scorul pe care-l va obţine la aceste alegeri.
Se zvoneşte că în laboratorele PNL deja se coc scenariile pentru decapitarea lui Crin Antonescu. În cazul în care Antonescu nu intră în turul II şi mai şi obţine un procentaj mai mic decît cel al partidului, mazilirea se va face imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor. Mai ales că numărul celor care vor mai sta în spatele candidatului liberal se va împuţina ca prin minune.
Un alt scenariu ia în calcul faptul că Antonescu îşi va da imediat demisia de la conducerea partidului. Asta ar fi varianta elegantă. Cert este că Antonescu va supravieţui politic doar dacă trece de primul tur şi obţine un procent mai bun decît cel al partidului.
Apropo de asta. Aţi auzit ultima poantă care circulă pe net despre inedita vizită a lui Jioană la Moscova? Cică preşedintele rus l-ar fi întrebat pe Geoană:
– Tu eşti Mircea? – Da-mpărate! – Ai venit să mi te-nchini!
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de Crini!
Cît de repede se ofilesc crinii după alegeri?
-->