Suspansul de la Universitate a luat sfârșit! Voturile au fost numărate! Diferența dintre cei doi candidați s-a făcut la mustață. Doar 16 voturi au fost între cei doi candidați.
UDJ și-a (re)ales rectorul! Alegerile de anul acesta, pentru funcția de rector al Universității Dunărea de Jos au adus în prim plan doi candidați, ca și acum 4 ani. Actualul rector, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, și actualul președinte al Senatului Universității, prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău.
Ambii au prezentat un CV impresionant, cu activități de cercetare, didactice, cu experiență și dedicare.
Un număr total de 740 electori, respectiv 671 de cadre didactice (614 la Galați, 36 la Brăila, 21 la Chișinău) și 69 de studenți, aleși de colegii lor să-i reprezinte în consiliile facultăților și în Senat (62 la Galați, 3 la Brăila, 4 la Chișinău), aleg cine va fi rector.
Protagoniști, în ordinea în care apar pe buletinele de vot: profesorul Cătălin Fetecău, actualul președinte al Senatului și profesorul Puiu Lucian Georgescu, actualul rector.
Actualul rector a candidat sub motto-ul „TRANSPARENȚĂ ȘI EFICIENȚĂ!”
Am subliniat realizările noastre comune, evidențiind aspectele pozitive pe care le-am obținut împreună. Sunt mândru de contribuția fiecăruia dintre voi, colegii mei, la aceste succese. În egală măsură, mă bucur de calitatea profesională și umană a studenților noștri, la a căror formare am participat cu toții. Le mulțumesc studenților pentru implicarea constantă în parteneriatul nostru educațional. Cu o abordare asumată și integritate, m-am dovedit a fi un membru activ al echipei noastre. Am încredere că joi, în ziua alegerilor, veți face o opțiune responsabilă și înțeleaptă. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și pentru încrederea pe care mi-ați arătat-o în această perioadă. Continuăm împreună drumul spre excelență!
La rândul său, actualul președinte al Senatului, având motto-ul „VIZIUNE, STRATEGIE ȘI OAMENI” și a avut un mesaj înclinat către schimbare și evoluție.
𝐃𝐫𝐚𝐠𝐢 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐢, lumea se schimbă. E adevărat că lumea se schimbă de când există, doar că acum schimbările au un ritm extrem de rapid, iar noi avem cel puțin obligația de-a fi în pas cu vremurile, dacă nu cumva de-a fi acolo unde se cuvine cu un pas înaintea lor.
UDJ și-a ales rectorul! Același Puiu Lucian Georgescu!
Important de menționat este că Universitatea dispune de fonduri generoase, deci activitatea îi va fi ușurată de existența acestor fonduri. Vorbim de un buget anual de 60 de milioane de euro și 4.000 de contracte de muncă.
Campania electorală pentru aceste alegeri a fost mai mult internă, vizând doar profesorii și studenții cu drept de vot. Chiar și așa, lupta a fost foarte strânsă, curat murdară pe alocuri și cu o miză foarte mare.
Pronosticurile au fost făcute din timp de cei care sunt implicați, dar și de către cei de pe margine. Fiecare cu opinia proprie, dar cei a căror opinie contează sunt cei ce pun ștampila pe buletinul de vot.
Dar nu mai contează acum, căci UDJ are același rector!