Premieră cu vice-premier și șeful Situațiilor de Urgență, la Galați: a fost lansată la apă prima navă multirol de căutare-salvare din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Nava face parte dintr-un lot de trei și va opera atât pe Marea Neagră cât și pe cea Mediterană. Principala destinație: salvarea refugiaților și intervenția în caz de incendii.
„O bijuterie tehnică”
„Această navă este o bijuterie tehnică, are capacitatea de a efectua misiuni în mod autonom timp de 3 zile, are capacitatea de a interveni la incendii pe mare, de a salva vieți, de a veni în sprijinul celor care au nevoie urgentă de ajutor”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul de Interne și vice-prim ministru, prezent la Galați.
Vasul poate executa misiuni operative continue, fără aprovizionare și realimentare până la trei zile, are capacitatea de preluare de până la 50 de supraviețuitori și este proiectată să opereze în toate anotimpurile, atât în Marea Neagră, cât și Marea Mediterană.
Tipuri de misiuni:
- asistență medicală și prim ajutor calificat;
- misiuni de localizare, preluare/salvare a plutelor de salvare, ambarcațiunilor și navelor aflate în derivă, precum și a persoanelor aflate în apă (naufragiate);
- transfer personal/răniți/materiale în operațiuni cu elicoptere;
- posibilitatea de a lansa/recupera UAV (Unmanned Aerial Vehicle);
- asistență și intervenții cu scafandri;
- localizarea și lichidarea incendiilor izbucnite la bordul navelor, platformelor maritime de extracție și foraj;
Cu o lungimea totală de 51,32 m și lățime de 9,41 m, nava a costat aproximativ 20,3 milioane euro, fiind proiectată şi construitp la şantierul naval Damen din Galaţi.