Cu 10.500 tranzacții în primele zece luni, județul nostru ocupă abia a 15 poziție națională, ca volum de vânzări. Datele sunt oferite de Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Piața imobiliară din Galați scade ca tranzacții, chiar dacă prețurile rămân ridicate, astfel încât a ajuns de trei ori mai slabă ca Brașovul.
Previzibil, primele două poziții sunt ocupate de București (cu 88.000 de tranzacții) și Ilfov (33.000). Următoarele revin celor din Brașov (27.000), Cluj și Timiș (24.000), Constanța (22.000) și Iași (20.000 de tranzacții).
Brașov nu e doar campion la tranzacții. Prețurile locuințelor noi din Brașov au crescut cel mai mult în acest an din punct de vedere procentual. S-a ajuns la un decalaj de peste 21% față de prețurile locuințelor vechi.
Piața imobiliară Galați e tot mai slabă
Asta în contextul în care vorbim de o scădere a tranzacțiilor, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Ea este de 9%, mult sub media națională de peste 16%.
Revenind la Galați, el e depășit, ca număr de tranzacții, și de județe aparent mai puțin atractive, cum ar fi Dolj, Arad, Dâmbovița sau Buzău.
Cu 7.200 tranzacții, Brăila ocupă, cuminte, poziția 25 în clasament.
Codașe sunt Covasna (3.200), Teleorman (2.500) și Olt (1.500 tranzacții)