În vreme ce în mai toate județele pesta porcină a dispărut, în Galați continuă să dea bătăi de cap gospodarilor. Nu e vorba doar de deranjul crescătorilor, care se trezesc fără animale, ci și de faptul că afectează și oamenii de rând, care achită, prin bugetul de stat, costurile despăgubirilor.
Pesta porcină rezistă bine mersi. Potrivit datelor Autorității Naționale Sanitar – Veterinare, publicate de economica.net, în ianuarie 2024, în România mai erau active 11 focare de pestă porcină africană. Județele vizate sunt Gorj, Ialomița, Sibiu, Galați, Satu-Mare și Vâlcea.
Zece dintre focare erau în gospodării ale populației și doar unul într-o exploatație comercială. Poate părea mult dar, raportat la trecut, e destul de bine. Din 2017 de când există pesta porcină africană în România au fost confirmate 6.682 focare.
Cât ne costă pesta porcină
În 2023, costurile statului cu pesta porcină au depășit 91,4 milioane de lei, cu 32% mai puțin ca în anul precedent. Au primit despăgubiri 13 exploatații comerciale și 573 gospodării pentru un total de 106.410 animale sacrificate.
E mult sub nivelul de vârf din2021. Atunci costurile cu despăgubirile crescătorilor au fost de 283,5 milioane de lei, cu 50% mai mari decât în 2020.
Plata despăgubirilor acordate proprietarilor de animale sacrificate din cauza pestei se face cu bani de la bugetul de stat. Ar putea fi primite fonduri de la Comisia Europeană după aprobarea grantului acordat României pentru măsurile de urgență privind combaterea pestei porcine africane 2023.
Pentru județul Galați, cel mai rău moment a fost în 2021. Atunci, semnele îmbolnăvirii animalelor au apărut la o fermă de porci din marginea comunei Lieşti, cu 12.500 de exemplare. Direcţia Sanitar Veterinară a decis uciderea tuturor animalelor. A urmat o fermă din Pechea, cu 2.000 de porci.
„Se pare că, la ambele ferme, a apărut ca urmare a schimbării reţetei de furajare. Practic e o suspiciune pe partea de furaje”, declara atunci Gabriel Ioan-Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi.