Ne alintăm: Drumul Expres Brăila -Galați ar putea fi gata înainte de termen. În cel mai rău caz, va fi gata la termen, adică la începutul anului viitor. O spun autoritățile care se uită cu mirare la forfota de pe șantierul dintre cele două orașe.
Prinși cu mega inaugurarea podului peste Dunăre, aproape am uitat de a doua minune de infrastructură din zona Dunărea de Jos, Drumul Expres dintre Brăila și Galați. Șoseaua a fost construită parțial și în prezent constructorii moșmondesc la podul peste Siret, al doilea ca lungime din țară după cel de abia inaugurat la Dunăre.
Ministrul Transporturilor a fost în inspecție și a stabilit că totul merge ceas. În ritmul actual, lucrarea ar putea fi gata înainte de termen.
,,La începutul anului viitor să fie gata pe malul din Brăila Drumul Expres Galați-Brăila. Am fost în urmă cu 10 zile să văd cum merge Drumul Expres. Constructorul este la podul peste Siret, a forat 300 de piloni din 900, are multe utilaje în zonă. Sunt optimist ca la începutul anului viitor Drumul Expres care va lega Galațiul de Brăila să fie finalizat, iar descărcarea de pe Podul Brăila să fie realizată și în acel Drum Expres. La podul peste Siret a rămas singura lucrare de anvergură. Dacă vor reuși să sape și cei 400-500 de piloni în următoarele 3-4 luni există și această șansă să termine până la sfârșitul anului, dar am spus începutul anului viitor pentru a fi cât se poate de realist. ” (Sorin Grindeanu)
Drumul Expres Galați-Brăila-stadiul fizic de peste 60 la sută
Lucrarea este realizată în proporție de peste 60%. La final, Drumul Expres Galați-Brăila va avea două benzi de circulație pe fiecare sens. Șoseaua va porni de la intersecția cu DN2B (zona Movileni, județul Galați), va traversa râul Siret și se va termina lângă orașul Brăila, în sensul giratoriu care face legătura cu drumul spre podul peste Dunăre. Perla coroanei va fi podul peste Siret. C
Construcția lungă de 1,7 kilometri conține podul hobanat peste râu, viaduct pe maluri și ditamai pasajul peste calea ferată de la Barboși.