La o săptămână după ce a anunțat că vrea să crească producția cu 50%, respectiv cu un milion de tone de oțel, conducerea combinatului anunță și primele investiții. Care vizează alt domeniu, dar importante sunt bunele intenții, să zicem.
Așadar, Combinatul Liberty din Galaţi anunţă investiţii de 31 mil. lei (puțin peste 6 milioane de euro) într-o linie ce va fi utilizată în acoperirea ţevilor produse în unitatea Liberty Tubular Products, din cadrul companiei. La pachet intră și înfiinţarea unui laborator de testare.
„Piaţa cere din ce în ce mai multe ţevi acoperite, folosite la transportul fluidelor energetice. Cu această nouă Linie de Acoperire, Liberty Tubular Products Galaţi va fi singurul producător din această zonă cu capacitatea de a realiza acest tip de produse tubulare de înaltă calitate. Dar marele avantaj comercial este că la Galaţi se va produce atât materia primă pentru fabricarea acestor ţevi, cât şi procesarea acestora în stadiul final pentru clienţii de pe teritoriul României, din Balcani şi din alte zone din Europa”, a declarat Aida Nechifor, directorul general al Liberty Galaţi, pentru Ziarul Financiar.
Primele camioane cu părţi componente ale liniei de acoperire au ajuns deja din Olanda, iar în luna septembrie se va finaliza aducerea echipamentului. Lucrările de instalare a noii linii ar putea fi finalizate anul viitor.
Beneficiile noii investiții
Investiția nu generează prea multe noi locuri de muncă, fiind operată de o echipă de 25 de angajaţi.
Capacitatea anuală a liniei va fi de circa 110.000 de tone sau aproape 500.000 de metri de ţeavă şi va asigura spălarea, uscarea, sablarea, inspectarea şi acoperirea în straturi succesive de răşină epoxidică, polietilenă şi polipropilenă, precum şi – la cerere – spumă de polipropilenă.
Pe lângă aceste acoperiri pe suprafaţa exterioară a ţevilor, Linia de Acoperire poate realiza o aplicare şi la interior, cu răşină epoxidică. Tratate în acest fel, ţevile pot fi folosite la magistrale de transport pentru petrol, gaze naturale, apă sau alte fluide.
Revenind la anunțul de săptămâna trecută, ținta producției pentru 2021 este anunțată la 3 milioane de tone de oţel, cu 50% mai mare decât producţia de circa 2 mil. de tone, din anul anterior. Cum anume se va atinge această țintă (investiții, noi angajări, ambele) rămâne deocamdată o necunoscută.