Acum, că tot a fost distracție de s-au inundat zeci de străzi și sute de gospodării după o ploaie (serioasă, torențială, diluvială, dar ploaie) merită să revenim asupra unui subiect pe care l-am mai atins dar care, în perioada de secetă, n-a stârnit mari pasiuni: rețeaua de apă și canalizare din Galați.
Mai întâi, vestea bună ar fi că există cartiere întregi în care wc-urile nu au refulat prin casele oamenilor iar canalizările nu s-au revărsat dintr-un motiv simplu: în zonele respective nu există, nici acum, rețea de utilități. Gălățenii din Filești, Barboși ori Traian Nord pot depune mărturie în acest sens.
În urmă cu un an și jumătate scriam că, în actualul ritm de lucru, operatorul local de apă și canalizare are nevoie de un secol pentru a reabilita rețelele la care nu s-a umblat din perioada comunistă.
Apă Canal gestionează în municipiul Galați 572 km de conducte de apă.
„Aproximativ 57% din totalul rețelei are o vechime de peste 30 ani, 17,6% cu vechimea între 10 – 30 ani și doar 25,4% are o vechime de 10 ani. Conductele de apă potabilă în municipiul Galați au fost reabilitate pe o lungime de 78,37 km, inclusiv branșamentele imobilelor”, recunoșteau la momentul respectiv reprezentanții companiei.
Asta înseamnă că pe mai bine de 300 de km nu s-a mai intervenit din perioada comunistă sau poate chiar regalistă.
„Conform normelor, ea trebuia înlocuită după 24 de ani, ceea ce transformă circuitul într-o bombă cu ceas” scria, la acel moment, autorul articolului (adică eu). Ceasul a sunat miercuri seară când canalizări vechi, înfundate sau subdimensionate nu au mai făcut față.
Ritmul mediu de înlocuire a rețelei este de 3 – 4 – 5 km pe an nu pentru că nu ar fi bani de mai mult, dar compania este preocupată de profit sau investiții cel puțin fanteziste, cât timp conductele nu au mai fost atinse de pe vremea lui Ceaușescu sau Gheorghiu – Dej.
Cum ar veni, degeaba investește Apă – Canal 11 milioane de lei în ferme fotovoltaice (dublu cât bagă anual în reparații) dacă la prima ploaie mai serioasă (torențială, diluvială sau cum vreți să-i spuneți) ne trezim că refulează WC-urile în casă și canalizările pe drum.