Băi, ce feţe triste au Enescu şi Caragiale! Treceţi, vă rog, prin Grădina Publică să-i vedeţi cum stau ca doi boschetari, cu găinaţ în barbă şi hîndel pe cocoaşă. Aşa le trebuie, ‘tu-le muma-n cur de genii, dacă s-au străduit să lase ceva în urma lor, întru posteritate. Au ajuns statui, ca să aibă ciorile pe ce se defeca, ca să zic aşa.
Aşa cum acum poţi preciza ce să se întîmple cu organele tale în caz că, Doamne-fereşte, ajungi în moarte cerebrală, cred că ar trebui ca personalităţile să poată opta în timpul vieţii dacă doresc sau nu să li se facă statuie. Galaţiul este plin de statui. Mai toate sînt de căcat, atît la propriu, cît şi la figurat. Opere de doi lei, aparţinînd unor artişti despre care au auzit probabil doar rudele lor de gradul I. Îmi vine acum în minte ipostaza absolut penibilă în care a fost surprins IC Brătianu, pe faleză, la Elice, arătînd cu degetul peste Dunăre, precum un retardat care gesticulează pentru că nu este în stare să transmită doar pe cale orală mesajul său. Şi Cuza mi se pare naşpa cu boii ăia pe lîngă el, de parcă ar fi înfăptuit unirea cirezilor, nu a principatelor române.
I.L. Caragiale şi George Enescu au şi ei busturile expuse în Galaţi. În Grădina Publică, mai exact. Mie, unul, mi se pare că ăia de i-au cioplit în piatră au vrut să facă mişto de ei. Problema este că şi ăştia care sînt contemporani cu noi şi care conduc oraşul (pe contrasens, evident) fac mişto de Caragiale şi Enescu. Sînt răpciogoşi, căci alde primarul Dumitru Nicolae, dimpreună cu tot aparatul lui funcţionăresc, nu se preocupă să le mai dea jos din jeg. Un duş (fie el şi rece) ar fi extrem de binevenit în cazul lui Caragiale şi Enescu, dar cine dracu să li-l administreze? Cît e, mă, să arunci o găleată cu dero pe schinarea lor şi să-i chemi pe pompierii care şi-aşa o freacă toată ziua să pună furtunul pe nen-tu Caragiale şi Enescu?
În acest context, a-i spune cuiva (sau despre cineva) că merită statuie e ca şi cum l-ai băga în aia mă-sii. Prin urmare, îi urez primarului Dumitru Nicolae să ajungă statuie, da’ cît mai repede, eventual în timpul vieţii lui, să vadă şi el cum e cînd eşti umplut de respect!
Răpciugoşii Enescu şi Caragiale
-->