Tiii, ce de-a dezacorduri făceam prin ’82 |
E clar că PS Casian are ceva de ascuns. Trecutul său tenebros şi fragmentat în ale spionajului rudimentar nu-i dă pace, iacătă, nici la 17 ani după ce, susţin unii, s-ar fi lăsat de meserie.
E logic ca membrii CNSAS să ceară magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti să constate colaborarea lui PS Casian cu fosta Securitate. Cei de la CNSAS spun că au destule probe care să le susţină punctul de vedere. Aceste dovezi sînt extrem de stridente mai ales din perioada 1981-1984, cînd actualul episcop al Dunării de Jos a fost trimis de statul român, la numai 26 de ani, la studii în Franţa şi Germania.
Problema este că în “dosarul Casian” nu există nici măcar o notă informativă semnată Casio, Casi, Pisi sau naiba ştie ce nume conspirativ folosea episcopul în relaţia cu fosta Securitate. La dosar figurează doar mărturii ale unor ofiţeri, care povestesc cum Casian vărsa guşa şi dădea pe tobogan români plecaţi (fugiţi) în străinătate, dizidenţi care unelteau împotriva “statului şi regimului socialist”. Prin urmare, dacă judecătorii ar fi să-i dea verdict de colaborator al fostei Securităţi lui PS Casian, ar trebui să o facă pe baza unor probe indirecte. Părerea mea este că nici un magistrat nu va face acest lucru.
Alta este însă problema lui Casian, de aici şi teama cu care priveşte desfăşurarea cazului al cărui personaj principal este. Această problemă vine chiar din interiorul Bisericii. De fapt, aici se luptă găştile sutano-securiste din BOR, căci să nu vă închipuiţi că PS Casian a fost un simplu turnător, un sifon de 2 lei, care dădea cu ciocu’ atunci cînd îi puneau baterii noi. Tocmai de aia nici nu există nimic semnat de mîna lui Casian: pentru că bărbosul lucra la nivel înalt, sub supravegherea unor ofiţeri influenţi.
PS Casian a pierdut definitiv sprijinul Patriarhului Daniel (care, apropo, astăzi împlineşte 57 de ani), în momentul în care a ratat funcţia de mitropolit al Moldovei. Adversarii lui Daniel au simţit că PS Casian a rămas singur, că este rănit, că sîngerează şi au început să muşte sporadic, dar cu vînă din el.
Sfîrşitul domniei lui Casian la Dunărea de Jos este aproape. De acest post sînt mult prea mulţi interesaţi, iar PS Casian deja nu mai contează în această ecuaţie.