Sinuoasă, frumoasă, gălăgioasă, prietenoasă, lungă și scumpă. Hai că nu v-ați prins. Este vorba despre faleza inferioară a Dunării, așa cum va arăta după modernizarea promisă de Primărie.
Descrierea ne aparține, dar pornește de la explicațiile primarului Ionuț Pucheanu oferite în cadrul emisiunii Ediție Specială de la postul de radio Lider FM.
Sinuoasă. Aleea va șerpui între versant și malul Dunării, iar la baza dealului vor fi construite o pistă pentru alergători și una pentru bicicliști.
Gălăgioasă. Primarul a anunțat că vor fi păstrate locurile de joacă pentru copii, skateparkul și foișorul unde vor fi evenimente. Bineînțeles, acestea vor fi încadrate în noul concept.
Prietenoasă. Pe faleză vor fi organizate noi locuri de relaxare, va fi mai multă vegetație și vor fi construite aproape de apă zone permanente pentru alimentația publică.
Lungă. Reabilitarea se va face începând de la sensul giratoriu de la intrarea la Complexul Muzeal până la Palatul Navigației.
Scumpă. Am păstrat partea financiară la final. Ne-a dezvăluit primarul că marea modernizare va costa cel puțin 30 de milioane de euro. Nu a știut să zică și cât ar fi în varianta „cel mult”, dar nici nu contează deoarece nota de plată va fi plătită de europeni.
Tot de la primar am aflat că lucrările ar putea începe în viitorul apropiat.
„Proiectul tehnic va fi gata, cel mai probabil, în următoarele 3-4 luni de zile… apoi putem scoate la licitație proiectul.” (Primarul Ionuț Pucheanu)
Completare. A mai spus primarul că versantul nu are nevoie de consolidare. În plus, într-un alt proiect, ar putea fi construite doua parcări subterane (în versant) deasupra cărora să fie amenajate esplanade de unde oamenii pot admira Dunărea și Munții Dobrogei.