S-au încins eprubetele din laboratorul Spitalului de Copii din Galați. Un incendiu a izbucnit în interior și a pus pe jar pe angajații unității medicale.
Un incident asemănător a avut loc anul trecut când a ieșit fum din bucătăria spitalului.
Fumul a ieșit din laboratorul spitalului joi, după amiază. Incidentul a fost anunțat la 112 și la fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de stingere ale pompierilor.
Potrivit pompierilor, flăcările au pornit de a un corp de iluminat defect. Au fost evacuate 100 de persoane: 50 copii si 50 cadre medicale și aparținători.
Se pare că echipele au intervenit pe principiul paza bună trece primejdia rea. În zonă nu era panică și nici nu au fost văzuți pacienți alergând prin curte.