Sunt unii medici cărora le place să ne strice weekendul cu vești proaste. Chirurgul Paul Ichim, de exemplu, dă cu bățul după autoritățile care ar fi pregătit o imunizare de tip spartan. Scapă cine poate, este previziunea sumbră a medicului despre valul Omicron.
Paul Ichim a pus verdictul: din motive electorale, politicienii s-au spălat pe mâini de pandemie. Așa că au lăsat-o să circule vioi, fără mască, prin comunitate. Urmează o imunizare cu multe victime.
„După ce s-au codit că să nu deranjeze electoral, să dea acel certificat verde, acum o dau pe direct că nimeni nu scapă de infectare. În concluzie, după capul… unora ajunși în funcție, o punem de o imunizare de tip spartan. Cine crapă nu și-a știut interesul, a fost slab, asta e.” (Paul Ichim)
Dr. Ichim mai spune că autoritățile au transformat spitalele de tipul monobloc în adevărate bombe. Asta după ce a apărut reglementarea potrivit căreia spitalele fără profil de infecțioase sau pneumologie trebuie să aloce celor cu COVID 20% din paturi. O dumă, spune Ichim și nu se referă la cea de stat:
„Pe la noi aia de la infecțioase solicită județeanului să acopere restul patologiei cu profil de boli infecto-contagioase, probabil hepatite acute, meningite, boli diareice acute etc… În stilul asta, un spital tip lama/monobloc ce nu poate asigura circuite funcționale epidemiologice, va deveni o bombă pentru restul pacienților. Despre personal ce să mai spunem, deja pică pe capete.”
Ar fi timpul pentru concluzii, dar sunt prea multe și prea sumbre. Imunizare grabnică!