A doua zi de proteste la Galați a scos aproape la fel de mulți oameni în stradă ca miercuri seară. În jur de 2.000 de gălățeni s-au adunat în fața Prefecturii Galați, pentru a-și manifesta dezacordul față de ordonanțele date de Guvernul Grindeanu/Dragnea, ordonanțe care schimbă în rău legislația penală. Acestor 2.000 de gălățeni li s-au adăugat apoi alți și alți gălățeni, în drumul către Palatul de Justiție, destinație către care coloana de protestatari a plecat din fața prefecturii, în jurul orei 20.00. Poate că estimarea noastră nu este tocmai exactă, dar credem că peste 2.500 de gălățeni au luat parte joi seară la protestele începute timid, în jurul orei 17.00.
Este neașteptată (dar lăudabilă) încăpățînarea gălățenilor de a ieși în continuare în stradă. Acum doi ani, imediat după evenimentele din Colectiv, în a doua zi de proteste numărul participanților era sub jumătate față de cel din prima zi. Iar atunci emoția era mult mai puternică, pentru că, totuși, la acea vreme erau confirmați deja 35 de morți în acel incendiu blestemat. Se vede treaba însă că de data asta gălățenii nu vor să renunțe atît de ușor. Și în această seară de joi, 2 februarie 2017, lumea a sosit în valuri în fața prefecturii. De exemplu, la ora 18.15, nu erau mai mult de 500 de persoane. O oră mai tîrziu, însă, numărul protestatarilor urcase la aproape 2.000. La ora 19.27, str. Domnească a fost blocată de manifestanți, moment care a fost sărbătorit cu scandări îndreptate împotriva PSD, a lui Liviu Dragnea și, în general, a Guvernului. Printre cei prezenți în fața prefecturii i-am zărit și pe deputatul PMP Cătălin Cristache, acompaniat de cîteva din cadînele lui, și fostul viceprimar Nicușor Ciumacenco (PNL).
„Sătul de corupție & prostie/ Vreau o altă Românie”
Doi cetățeni care sosiseră mai tîrziu la protest au venit blindați cu două bidoane de 5 litri cu ceai cald și pahare din plastic, de unică folosință. Ei au împărțit ceai celor aflați în preajma lor, un gest mai mult decît binevenit pe frigul crîncen de afară. Unii vor spune că nu a fost chiar aît de frig astă-seară, în Galați. De acord, dar cînd stai două ore pe loc, simți cum te ia de la picioare, de parcă ai fi în șlapi, nu în bocanci vătuiți. Așa că lumea a îmbinat utilul cu plăcutul, scandînd „Cine nu sare/ Nu vrea schimbare”, asta fiind o modalitate numai bună pentru a pune sîngele în mișcare. Și în aaceastă seară au fost pancarte cu zecile. Multe dintre acestea au putut fi văzute și aseară (miercuri), în prima zi de proteste, dar au fost și new-entry, cum ar fi: „Fuck you Dragnea!”, „Partid de rahat, Guvern de rahat… niște rahați… totuși votați”, „Un hoț, doi hoți, trei hoți… Toți hoți”, „Jos, Ordonanța!”„Sătul de corupție & prostie/ Vreau o altă Românie”, „Hoția și prostia conduc România”. Și nu în ultimul rînd, poate cel mai inspirat și mai direct slogan dintre toate cele de joi seara, grăitorul „Liberte, egalite, Muie PSD!”. Nu e cazul să fim deranjați de vulgaritatea mesajului de mai sus, căci, totuși, nu vorbim despre o adunare de măicuțe, ci de un protest al unor oameni care nu mai suportă să fie luați de proști de conducătorii care s-au cocoțat în Guvernul României. La sediul PSD Galați, încă mai ardeau lumînările, alături de mesajul „DNA să vină să vă ia!” (vezi foto). În video de mai jos puteți vedea momentul în care protestatarii au decis să blocheze str. Domnească, nu dintr-un moft fără noimă, ci pentru că pur și simplu nu mai încăpeau pe trotuarul din fața Monumentului Eroilor de lîngă Teatrul Dramatic.