Primarul Marius Stan a dat serios cu bîta în baltă, la acest sfîrșit de an 2015. Galațiul, care încă se situează în primele 6-7 orașe ale țării (măcar ca număr de locuitori), nu va fi iluminat de sărbători, asta după ce primarul Stan a anunțat astăzi că a anulat licitația pentru desemnarea unei firme care să monteze luminițe în oraș.
Treaba asta cu iluminatul de sărbători nu este un moft, așa cum am văzut că insinuează cîțiva cretini din Galați. Ăștia sînt dintr-ăia care acasă la ei își fac brad împodobit, dar li se pare nasol să vadă aceeași bucurie și dincolo de ușa apartamentului lor. Cum ar veni, la ei în casă sînt civilizați, respectă curățenia, iar cînd ies în oraș scuipă și înjură ca niște giboni.
Pur și simplu, un oraș care se respectă trebuie să aibă iluminat festiv de sărbători. Credeți că ăia din New York, Paris sau Moscova sînt niște idioți că se străduiesc, an de an, să își gătească orașul cît mai frumos? La noi, din păcate, oamenii încă gîndesc cu curul. Că de ce ne trebuie nouă beculețe pe stîlpi, nu vedeți cît de mare este șomajul? Că nu mai bine facem altceva cu banii ăștia? Nu, nu facem nimic altceva cu banii alocați pentru sărbători! Cetățenii Galațiului plătesc un an de zile taxe și impozite (unele nejustificat de mari), iar la sfîrșitul anului vor și ei să se simtă bine în orașul lor. Vor să iasă cu bucurie pe străzi, să se plimbe și să facă poze pe sub ghirlande luminoase, să simtă că au venit și pentru ei sărbătorile. Banii pentru iluminatul de sărbători ar trebui să fie prevăzuți în bugetul local al fiecărui an, așa cum o familie pune bani deoparte pentru concediu. Este o mare lipsă de respect și de bun simț ceea ce a făcut primarul Stan, care a încercat să își justifice neputința de a avea iluminatul de sărbători aprins în Galați, măcar la 1 decembrie, prin faptul că s-ar putea face altceva cu acești bani. E ca și cum, la vară, cînd o fi ca familia Stan să vrea să plece la mare, cetățeanul Marius Stan să le spună soției și copiilor că, într-adevăr, e frumos la mare, dar cu banii de mare ar putea, de pildă, să segmenteze motorul la mașină.
În alte orașe din țară s-a putut, pentru că acolo există preocupare pentru cetățeni
Poate că iluminatul festiv de sărbători a fost cam scump la Galați, în ultimii 2-3 ani. Asta înseamnă că undeva s-a furat, că factura a fost umflată cu nesimțire, iar serviciile oferite nu s-au ridicat la nivelul banilor plătiți. Dar nu trebuie să ne transformăm în oi tîmpite și să ne opunem iluminatului de sărbători doar pentru că niște derbedei flămînzi din Primăria Galați s-au îmbogățit de pe urma licitației. Dimpotrivă, ar trebui să milităm pentru a avea un oraș îmbrăcat ca de sărbătoare (cu lumini, cu brazi, cu tîrguri de Crăciun, cu tot ce trebuie) și în același timp să ne rugăm ca ăștia care au umflat facturile la primărie să ajungă la pușcărie.
Iar dacă primarul Marius Stan a hotărît cu de la sine putere, fără să îi consulte pe cetățeni, că Galațiul trebuie să rămînă cenușiu de sărbători, haideți să vedem în pozele de mai jos cum s-au echipat în straie de sărbătoare alte orașe din România. Special am pus poze și din orașe mai mici, cum ar fi Mioveni sau Deva, nu numai din Sibiu, Cluj Napoca sau București, ca să nu spună lumea că ne comparăm numai cu orașe cu mult peste nivelul Galațiului. Cetățeanul Marius Stan nu mai merită să fie primarul Galațiului în primul rînd pentru că a dovedit că nu iubește acest oraș, că nu este în stare să facă o bucurie oamenilor care locuiesc în acest oraș. Cînd ratezi ocazia de a face o bucurie unor oameni amărîți, de sărbători, deși îți stă în putere să faci acest lucru, înseamnă ori că ești neam prost, ori că ești negru la suflet.
Sursa foto: www.digi24.ro