Magistrații s-au mișcat repede în cazul lui Gheorghiță Suvejanu, patronul de la „Hanul Vânătorului”, și au înregistrat deja pe numele său, la Tribunalul Galați, un dosar penal pentru proxenetism.
Afaceristul a fost reținut pe 24 mai 2021, fiind inculpat într-un dosar penal amplu în care este acuzat de proxenetism, camătă, şantaj, evaziune fiscală în formă continuată, uz de fals şi spălare de bani în formă continuată.
Pomelnicul întocmit de procurori e lung, spicuim și noi ce pare mai relevant din el, să nu vă plictisim cu zeci de acuzații.
La proxenetism s-a reţinut că, în perioada 2011 – august 2017, a determinat două persoane să înceapă practicarea prostituţiei în Italia şi în alte ţări din Europa. Activitate de pe urma căreia s-ar fi ales cu aproape 300.000 de euro.
La camătă, a împrumutat mai multe persoane cu sume de ordinul câtorva mii de euro, percepând o dobândă lunară între 10 și 20%.
„În privinţa infracţiunii de şantaj în formă continuată, s-a reţinut că inculpatul, după ce în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015 a împrumutat în trei rânduri uneia dintre persoanele vătămate menţionate suma de 5.000 euro, pentru care, iniţial, a perceput o dobândă de 10% pe lună, pe care a majorat-o ulterior la 15% pe lună, iar din momentul în care persoana vătămată nu a mai putut să îi plătească dobânda lunară stabilită şi, implicit, să îi restituie suma împrumutată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – mai 2016, a ameninţat-o pe aceasta cu acte de violenţă”, susțin procurorii.
La spălare de bani, printre acuzații este enumerat inclusiv „Hanul Vânătorului”, respectiv că a cumpărat terenul cu 145.000 lei și a ridicat, cu 2,1 milioane lei, construcția în suprafaţă utilă de 756 mp, după care a transferat totul cu titlu gratuit către fiul său, printr-un contract de donaţie, rezervându-şi dreptul de uzufruct viager.