Cel mai zgîrcit dintre miliardari |
Cătălin Constantin Chelu are o avere evaluată la 50-55 milioane de dolari. Nu multă lume ştie că miliardarul Chelu şi-a mîncat tone de fineti de sub unghii ca să ajungă aşa bogat. Chelu a intrat încercul restrîns al miliardarilor după ce a vîndut pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţinea la CCC Blue Telecom, într-o tranzacţie de aproximativ 62 milioane de euro. A urmat achiziţie după achiziţie. Recent Cătălin Chelu a fost ales în funcţia de preşedinte şi director general al societăţii de investiţii financiare (SIF II) Moldova după demisia din această funcţie a lui Sorin Mihail Turtoescu. Faptul că miliardarul Cătălin Chelu este unul dintre investitorii de pe bursă cei mai controversaţi, este de mult un truism. Ani la rând, Chelu a cumpărat, cîte puţin, acţiuni la SIF II Moldova, pregătind practic preluarea controlului asupra societăţii. În acţiunea de preluare Chelu s-a folosit de mama sa, titlurile fiind tranzacţionate pe numele ei. Şi mai interesant este faptul că tranzacţia a fost realizată sub pretextul unei strategii de optimizare a acţiunilor companiei pe piaţa de capital. Pentru a vă face o imagine despre peştişorul de aur numit de unii şi SIF II Moldova vă spun doar că fondul de investiţii a raportat un profit net de 11,83 milioane lei, în primul trimestru al anului, în creştere cu aproape 64% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007. Mai exact, SIF II Moldova a înregistrat anul trecut un profit net de 65,57 milioane lei, iar pentru 2008, compania estimează realizarea unui profit net de 75 milioane lei.