Știu, opinia comună zice că nu e frumos să-ți critici colegii. Numai că faza pe care o să v-o povestesc întrece limita oricărui cotidian independent, indiferent dacă el se numește Viața Liberală sau nu.
Ieri a fost ședință de Consiliu Local, după cum am scris deja aici. Același subiect (n.a. cel al ne-acordării subvenției la gigacalorie) a fost tratat, cum era și normal, și de restul colegilor din presă. Singura ziaristă care a înțeles să înțeleagă altfel lucrurile a fost taman Anca Melinte de la Viața Liberă.
În articolul la care mă refer, pe care îl puteți citi aici, realitățile nu numai că sînt răstălmăcite pe dos, ca să mă exprim așa, ba chiar pot să spun că sînt scribălite întru prostirea pe față a cititorilor. Liberalul Cristea nu mai este un oportunist jenant, ci e prezentat ca un erou care a convins Consiliul Local ”a doua oară”. Iată un citat: ”Pentru a doua oară, viceprimarul PNL Mircea Cristea a convins
Consiliul Local să nu accepte majorarea de preţ impusă de
Electrocentrale. Proiectul repus în discuţie viza modificarea preţului
mediu de producere …”.
În realitate, nici măcar nu putea fi vorba de așa ceva. Consiliul Local doar a luat act de mărirea prețului și a refuzat să voteze subvenționarea acestuia. Dar nici măcar nu are sens să mă mai obosesc să demonstrez minciunelele și gogonelele scrise cu măiestrie în Viața Liberală. Dacă aveți totuși dubii, puteți citi ce au scris restul jurnaliștilor prezenți la eveniment și concluzia reiese de la sine. Știu, vă gîndiți probabil că e vorba de prostie, că pe fata asta n-o prea duce capul. Ei bine, eu nu cred în varianta asta. Și spun asta pentru că imediat după ședința de CL, împreună cu cîțiva jurnaliști am stat de vorbă cu primarul Dumitru Nicolae taman despre subiectul ăsta. Și la discuție a participat și deja celebra Anca Melinte.
Chiar așa: cine dracu mai cumpără Viața Liberă?
Am vorbit și cu Viorel Trif (consilier local din partea PDL) și l-am întrebat dacă a citit articolul cu pricina și ce părere are. ”Consiliul Local nu a discutat prețul de distribuție majorat de Electrocentrale. Nici nu avea în atribuții acest lucru. Consiliul Local a încercat să aprobe, așa cum ne și obligă Ordonanța 36/2006, acordarea unei subvenții care să acopere majorarea. Cît despre ce s-a scris în Viața Liberă, am o singură explicație: cine a mai cumpărat Viața Liberă în ultimul timp? Mi se pare foarte ciudat felul în care au fost relatate cele întîmplate în Consiliul Local de către ziarista respectivă.”
Nu mă înțelegeți greșit, Anca Melinte e o ziaristă cu multă experiență, a cărei valoare e de necontestat. Ba chiar pot să vă spun că ea a fost încoronată cu titlul, neoficial ce-i drept, de ”ziarista preferată a primarului Dumitru Nicolae”. Ori se știe, trebuie multă abnegație pentru a-i intra în grații lui Nicolae. Chiar mă întreb ce-o fi pățit săraca fată. Posibil ca trecerea asta de la
stînga (n.a. socialistă, ca să nu zic comunistă) lui Nicolae la dreapta
(liberală) lui Marian Băilă i-o fi încrucișat degetele pe tastatură săracei făpturi.
Eu cred că am asistat prea mult timp fără să luăm atitudine la derapajele astea nesimțite. M-am săturat de atitudinea asta autosuficientă, de scribaci omniscient care minciunește adevăruri irefutabile. Sigur, mi-ar plăcea ca și restul colegilor care au fost de față ieri să ia atitudine. Dar asta deja nu mai depinde de mine.