Un loc de joacă închis din cauza unor locatari. Opt cetățeni au dat în judecată Primăria Galați și au câștigat. Intrarea în interior va fi interzisă.
Un loc de joacă închis din cauza locatarilor. Primăria Galați anunță că locul de joacă din cartierul Siderurgiștilor Vest, zona blocurilor 7A-7D, va fi închis. Totul din cauza a opt locatari care s-au declarat deranjați, au acționat municipalitatea în instanță și au câștigat.
Viitorul muzeu are o suprafață de 600 de metri pătrați, 12 leagăne, două balansoare, două tobogane și un spațiu cu echipamente pentru sport. Ușa de la intrare va fi sudată și închisă cu lacătul. Locatarii care au făcut mărgica vieții lor vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.
Niște cetățeni care locuiesc la bloc sunt deranjați de zgomot
Faptul că niște cetățeni sunt deranjați de locul de joacă, nu ne miră prea tare, pentru că în grădina Domnului sălășluiesc numeroase creaturi. Chestia care ne-a făcut să ne gândim că am greșit planeta este că decizia privind închiderea a fost luată de un judecător. În zonă nu erau depozitate arme nucleare. Nu se dădea Putin pe tobogan și nici măcar nu au existat reclamații privind activitatea din interior.
Niște „băeți dă cartier” au fost sancționați de câteva ori de Poliția Locală.
„Timp de patru ani, de la darea în folosință până în 2022, când a fost acționată în instanță, Primăria municipiului Galați nu a înregistrat reclamații de genul imputațiilor exprimate în cererea de chemare în judecată. Mai mult, nicio instituție cu rol de prevenire și control în domeniul sănătății și ordinii publice nu a constatat vreo culpă a municipalității cu privire la modul de funcționare și utilizare a acestui spațiu. Parcul este monitorizat video. De-a lungul timpului comportamentul inadecvat al unora dintre aceia care se aflau în parc a fost sancționat punctual de Poliția Locală.” (Primăria Galați)