Un ghetou din Galați este transformat în centru de robotică. Urmarea o știți, pentru că o folosim la aproape toate investițiile din ultimii ani. Fondurile sunt europene, de data asta prin PNRR. Huooo, ura, trăiască Românica!
Star Trek într-un ghetou din Galați. Clădirea în ruină este fostul cinematograf Dacia. În interior, va fi amenajat un centru de robotică. Primăria Galați a anunțat că au început lucrările de modernizare a clădirii. Contractul are o valoare de 6,4 milioane de lei fără TVA, iar lucrarea trebuie să se încheie în 18 luni.
În principal, este vorba despre lucrări de reabilitare termică, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde, modernizarea instalațiilor de iluminat și realizarea de dotări pentru grupurile sanitare.
Fostul ghetou va fi centru Star Trek
Ani de zile clădirea abandonată a fost adăpost pentru oamenii străzii și focar de infecție.
„Ani de zile clădirea a fost abandonată și a ajuns într-o stare avansată de degradare, până să intre în administrarea noastră. Am dat startul lucrărilor de modernizare, pentru a reda această clădire comunității. Aici ne dorim să funcționeze pe viitor un centru de robotică.” (Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați)
După preluarea clădirilor fostelor cinematografe de la RADEF, Primăria municipiului Galați a obținut contracte de finanțare prin PNRR pentru lucrări de modernizare. Fostul Flacăra s-ar putea transforma în centru pentru evenimente socio-culturale, iar Țiglina ar putea fi noul sediu al Teatrului Gulliver.