A fost foială prin curtea Consiliului Județean Galați. Joi, după prânz, funcționarii și președintele instituției s-au trezit pe cap cu o grămadă de musafiri nepoftiți. Vreo 50 de salariați din sănătate au descălecat în fața sediului de pe strada Eroilor pentru a-l întreba pe „cel mai ales” din județ care-i treaba cu salariile micșorate.
În general, protestele au loc în fața Prefecturii. Probabil, oamenii s-au convins că se duc de pomană acolo pentru că în interior zace leopardul Hâc. De aceea, au schimbat direcția și au poposit fix sub balconul lui Costel Fotea, președintele CJ și primarul cu jumătate de normă al orașului Galațiului.
Omul i-a omenit cu niște apă și i-a primit pe liderii nemulțumiților la aer condiționat, la discuții. În curte au rămas salariații care au intonat imnul național și au suflat în vuvuzele.
Protestatarii și-au spus păsurile în fața jurnaliștilor. Uite așa a aflat toată lumea că salariile au crescut la televizor dar au scăzut pe fluturași.
Este foarte greu. De la 1.700 de lei am ajuns la 1.300 de lei. Mă credeți, luna aceasta nici nu am avut bani să-mi plătesc rata la bancă. În baza salariului mi-am făcut și eu un calcul. Am datorii la bănci, la întreținere.
Vrând-nevrând Costel Fotea a băgat mâna în rahatul făcut de colegii de partid de la Guvern, l-a întors pe toate părțile și la câteva ore după protest a venit cu o explicație cât jumătate de soluție.
În momentul de faţă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi sunt 120 de persoane care au pierdut din venitul lunar, adica 6% din personalul acestei unităţi medicale. Împreună cu liderii sindicali am stabilit să reanalizăm punctual salariile celor nemulţumiţi şi să găsim soluţii de compensare a sumelor care au fost pierdute din venitul lunar, fie prin acordarea de stimulente, fie ca urmare a unei decizii guvernamentale de corectare a acestor diferenţe. Am stabilit o nouă întâlnire cu liderii sindicali săptămâna viitoare, după şedinţă de guvern de marţi, 8 mai şi după întâlnirea reprezentanţilor Guvernului României cu liderii sindicali din domeniu sănătăţii, astfel încât să avem toate datele la dispoziţie pentru a găsi modalităţi de compensare a acestor sume.
Bănuim că la noapte angajații din spitalele gălățene vor dormi mai liniștiți. Să o ia naiba de creștere salarială, bine că li s-a promis că o să rămână cu aceleași salarii. Oameni buni guvernanții ăștia, au grijă de popor!