Peste 15.000 de angajați protestează la nivel național. S-au dat deja 15 demisii. Mâine nu va lucra nimeni.
Protest spontan la Ministerul Finanțelor. Mii de angajați din Ministerul Finanţelor Publice au declanşat, joi, un protest spontan. Aceștia au întrerupt lucrul şi au ieșit pe holurile instituției. Ministrul Marcel Boloș s-a închis timp de o oră și jumătate în birou. Apoi a ieșit să vorbească cu protestatarii, dar doar după ce ușile ministerului au fost închise ca să nu între presa.
”Ordonanța care circulă” așa cum a numit-o ministrul Boloș i-a făcut să protesteze pe angajații ministerului de finanțe. Deocamdată! Pentru că și în alte sectoare se pare că mocnește revolta.
După ce au furat umăr la umăr, PSD + PNL pun la cale o ordonanță de Guvern care își propune să acopere gaura. Gaura din Buget. Iar perdanții de serviciu sunt micii întreprinzători. Ca întotdeauna! Desigur, premierul Ciolacu vorbește de o așa zisă reformă administrativă. Care e mai mult praf în ochi. Pentru că în continuare de speciali, sinecurile de partid și pilele plus relațiile din administrația suprapopulată nu se atinge nimeni.
Avem şi noi un rol în apărarea statului. Nu numai politicienii, şi oamenii sunt nemulţumiţi de toate deciziile astea luate în ani de zile. S-au acumulat foarte multe frustrări, mai ales în zona Ministerului Finanţelor, care este un minister de sinteză şi nimeni nu a făcut ce trebuie pentru acest minister. Am cerut o grilă separată pentru Ministerul Finanţelor în legea salarizării. Nimeni nu a făcut nimic şi ne-am trezit cu un protest spontan. Noi nu putem să intervenim în acţiunile de protest ale colegilor noştri”, a declarat Vasile Marica.
Citește și: Protest nocturn la Galați. Oamenii au cerut renunțarea la restricții