Avem o știre pentru gălățenii de la blocul B8 din Mazepa: a crăpat și capra vecinului. De fapt, nu a crăpat capra, ci imobilul, și nu-i al vecinilor din cartier, ci al unor gălățeni aflați la câțiva kilometri distanță. Ideea este că joi, 2 mai, în orașul Galați s-a mai produs o tasare care a afectat patru case de pe strada Tudor Vladimirescu.
Crapă orașul și tremură din toate încheieturile. Ultima ispravă de acest tip s-a produs joi pe strada care pornește din Domnească, prin spatele Căminului de Bătrâni. Pe pereții unor case au apărut niște fisuri de toată frumusețea cât să le strice edililor zilele tihnite. Aceștia au convocat o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență ca să stabilească ce-i de făcut. La fel ca în mai cunoscutul caz de la blocul B8 zona a fost semnalizată, tasările sunt monitorizate, iar Primăria încearcă să stabilească ce s-a întâmplat. Până atunci, vor fi numărați și cetățenii care locuiesc în zona cu nisipuri mișcătoare.
„Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a convocat, astăzi, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, după ce, pe strada Tudor Vladimirescu, s-a înregistrat un fenomen de tasare care a afectat patru imobile, fiind semnalate fisuri. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a dispus, în regim de urgență, o primă măsură, respectiv izolarea perimetrului afectat de tasare și monitorizarea zonei afectate. La solicitarea primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, Direcția de Asistență Socială va demara imediat o anchetă socială pentru a vedea câte familii locuiesc în imobilele afectate de tasare.” (Primăria Galați)
Cetățenii care locuiesc pe strada Tudor Vladimirescu speră să nu ajungă subiect de știri în cascadă, precum nefericiții din Mazepa. Totuși, viitorul nu sună bine: cazurile precedente de tasări s-au transformat în telenovele edilitare cu pasat pisica peste groapă, rapoarte interminabile și soluții de avarie.