Primăria cumpără încă 20 de autobuze electrice. Noi le-am pierdut șirul, dar municipalitatea se laudă cu zeci de autovehicule moderne și nepoluante, cumpărate prin PNRR.
20 de autobuze electrice vor ajunge în Galați. Contractul pentru ultimele 20 de autobuze a fost semnat joi. Acestea vor costa 60 de milioane de lei, iar în pachet sunt incluse și 12 stații de încărcare.
„Mă bucur că, în decurs de circa o lună, am semnat contracte de achiziție pentru 50 de mijloace de transport noi: 20 de autobuze electrice de 10 metri, 10 tramvaie, iar acum pentru acest lot de 20 de autobuze electrice noi de 12 metri. Sunt mijloace de transport prietenoase cu mediul și cu toate dotările pentru a oferi cele mai bune condiții de călătorie.” (primarul Ionuț Pucheanu)
De la Primărie am aflat o grămadă de detalii tehnice
Cele 20 de autobuze au lungimea de 12 metri și o capacitate de 74 de călători. Mijloacele de transport sunt echipate cu un sistem de baterii cu o capacitate nominală de 280 kWh, asigurând o autonomie de 302 km.
Climatizarea autobuzelor este asigurată printr-un sistem dotat cu pompă de căldură. Autobuzele vor fi echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare și patru exterioare și vor fi dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Va exista o secțiune pentru scaunul cu rotile, cu o centură de siguranță montată pe peretele lateral. Autobuzele au zero emisii de gaze de eșapament.
Conform contractului, autobuzele vor fi livrate în termen de 16 luni, însă primul ar putea sosi în circa 12 luni.
Invazie de autovehicule eco la Galați
Prin PNRR, Primăria municipiului Galați a atras fonduri pentru 62 de mijloace de transport noi și nepoluante, autobuze, tramvaie și microbuze, care vor ajunge la Galați în perioada următoare. Pe străzile municipiului Galați circulă deja 105 mijloace noi de transport, achiziționate în ultimii ani.
Este vorba despre primele 20 de autobuze hibrid, primele 8 tramvaie noi din ultimii 30 de ani, 17 troleibuze, 40 de autobuze și 20 de minibuze Euro 6.Tragem o linie și aflăm că de la 105 mijloace noi de transport, Galațiul va avea în circulație peste 160 de vehicule nepoluante. Să fie primit!