Dacă în perioada următoare aveţi planuri de vacanţă în Grecia, ar fi bine să învăţaţi şi noile modificări aduse Codului Rutier. Astfel, ar trebui să ştiţi că poliţiştii eleni pot ridica permisul de conducere, dar şi certificatul de înmatriculare şi plăcuţele, pentru aproape orice abatere, indiferent că vorbim despre depăşirea limitei de viteză, despre consumul de alcool ori despre manevre periculoase.
Există, însă, şi o ambiguitate a modificărilor, dat fiind că manevrele periculoase nu sunt descrise în Codul Rutier. Astfel, orice manevră poate fi interpretată, atât de poliţist, cât şi de şofer,
Numitorul comun, suspendarea certificatului de înmatriculare
Dacă în România şoferii pot scăpa doar cu un avertisment sau cu amenda minimă, în Grecia aproape toate sancţiunile rutiere atrag şi suspendarea certificatului de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor.
Aşadar, dacă nu purtaţi centura, dacă vorbiţi la telefon în timpul condusului, dacă nu opriţi la semnul STOP, dacă efectuaţi manevre periculoase, sau dacă aruncaţi diverse resturi pe geam în timpul mersului, veţi rămâne fără permis şi fără celelalte acte ale maşinii. Practic, veţi fi forţat fie să aşteptaţi 60 de zile în Grecia până la eliberarea certificatului, fie să lăsaţi maşina acolo şi să găsiţi un alt mijloc de transport până acasă.
Consumul de alcool te lasă fără maşină
Tot potrivit noilor modificări, orice rezultat al testului cu alcoolscopul mai mare de 0,5 g&l în sânge sau 0,25 mg/l în aerul expirat se lasă cu amendă şi cu imobilizarea autovehicului. Pedepsele cu adevărat importante sunt, însă, la alcoolemii peste 0,6 mg/l în aerul expirat. În acest caz, puteţi fi sancţionat cu ridicarea permisului pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni şi cu ridicarea plăcuţelor de înmatriculare până la 6 luni.
Şi, dacă în România aveţi posibilitatea de a plăti jumătate din cuantumul amenzii în maxim 48 de ore, grecii au scos această prevedere din Codul Rutier. Astfel, amenda se plăteşte integral, în termen de 15 zile de la emitere, fie la un oficiu poştal din Grecia, fie la sediul primăriei pe raza căruia se află secţia de poliţie rutieră care aplică amenda.