Da, da, las’ că o să vină cutremurul ăla devastator, care o să măture întreaga planetă, nu vă mai rugați degeaba în biserici, că vă rugați de pomană. Mi-a zis mie o sursă sigură, care cică a vorbit cu Sf. Petru, că cutremurul ăla nimicitor e pe vine, iar acum doar trimite niște “locotenenți” mai mici care să testeze terenul. De pildă, în această aseară (sîmbătă), la ora 21.18, România (mă rog, regiunea Sud-Est) a fost hîțînată de un cutremur de 5 grade Richter. Unul destul de însemnat, după cum susțin “analiștii”.
Personal, mă doare în cot de cutremure. Ba chiar cred că trebuie să fii idiot să îți fie frică de cutremure, atunci cînd ai consimțit să te muți la bloc. E ca și cum ai fi pilot, dar ți-ar fi teamă de înălțime. Cînd ai acceptat să te muți într-un apartament la etajul 3 sau 4, mintea ta trebuia să ia în calcul și faptul că în caz de cutremur devastator o să ai șanse reduse de supraviețuire. Nu zice nimeni că sigur o să mori, ci doar că probabilitatea ca să scapi cu viață este mult mai mică.
Cutremur în creiere
Dacă s-ar face un studiu pe această temă, cred că s-ar afla că primul lucru pe care îl fac românii după un cutremur de mică intensitate este să pună mîna pe telefon. Cu toții simt nevoia să își sune rudele, apropiații, ca să îi întrebe cum au resimțit cutremurul. Pentru românii care tocmai au trecut printr-o zgîlțîială, este foarte important să afle ce au făcut rudele lor în timpul cutremurului, dar la fel de important este să povestească ei cum anume au trăit cutremurul. Mama își sună fiul, fiul își sună fratele, fratele își sună soacra, iar soacra îi sună pe toți, de se și blochează rețeaua la un moment dat, spre bucuria operatorilor de telefonie mobilă, care cu ocazia cutremurelor cîștigă bani grămadă. Cîteva exemple: “Mamă, eu eram în bucătărie, tocmai spălam niște vase, cînd am simțit că se mișcă frigiderul” sau “Frate, eu eram în sufragerie, la televizor, cînd deodată a început să se miște lustra”. Toată lumea simte nevoia să spună ce anume făcea în momentul în care s-a produs cutremurul și, evident, să afle ce anume făceau ceilalți atunci cînd s-a întîmplat zgîlțîiala. Și în ciuda faptului că nimeni nu s-a aflat într-o situație limită, adică de viață și de moarte, cu toții povestesc de parcă tocmai ar fi revenit printre cei vii.