Lacrimi, suspine și înjurături astăzi, la prînz, în Complexul Ancora din Mazepa, acolo unde primarul Marius Stan a anunțat că, sanchi, începînd de luni va intra călare pe buldozer dacă oamenii nu vor înțelege să își demoleze de bună voie și, evident, pe banii lor garajele. În jurul orei 11.00, se lucra de zor la demolarea a 5 garaje. Cam puțin, avînd în vedere că în zonă există 81 de garaje, conform unei statistici întocmită de Primăria Galați. E drept că în zonă puteau fi văzute alte 2-3 garaje care fuseseră deja culcate la pămînt (vezi foto), dar chiar și-așa nu putem spune că locuitorii de la Ancora (Mazepa 1) au prins frica primarului Marius Stan. Dimpotrivă, pe mulți pare să îi doară la bască de amenințările lui Stan, pregătind de zor acțiuni în instanță îndreptate către primarul Galațiului.
Un moș cu chef de scandal
Undeva în coasta Școlii Generale nr. 28, din Mazepa 1, un bătrînel nervos nu m-a lăsat să fac poze la garajul care tocmai îi era demolat de o firmă. “De unde ești matale și cu ce ocazie faci poze pe proprietatea mea privată?”, s-a oțărît moșneagul la mine. I-am explicat de la ce ziar sînt, i-am spus că mă aflu pe domeniul public (nu în sufrageria sau în curtea lui) și că din acest loc pot să pozez orice este de interes public. Moșul mai avea un pic și sărea la bătaie. Sincer, îmi venea să îi mut proteza la ceafă, dar am zis că decît să îi plătesc apoi despăgubiri moșneagului, mai bine îi rîd în față și îl oftic, poate moare de inimă rea. “În locul garajului d-voastră o să se afle veceul din parcul care se va ridica aici”, i-am spus eu, cu obidă, bătrînului supărat că rămîne fără garaj. La care moșul mi-a tras-o maxim: “Comunistule! Boule! O să distrugeți România cu gîndirea asta a voastră de căcat!”
Țiganii, ca de obicei, la datorie
Un pic mai la dreapta, doi muncitori (vezi foto) dădeau din greu la pick-hammer pentru a sparge covorul din beton al unui garaj. Proprietarul îi tocmise să îi demoleze garajul. “Cît costă demolarea unui garaj?”, i-am întrebat eu pe muncitori. “Nu știm, șefu, patronu’ e cel care ia banu’. Noi doar muncim aici”, mi-au zis muncitorii. De la ei am înțeles că durează cam două zile ca să pună la pămînt un garaj. Cică este de muncă, pentru că trebuie scoasă “dușumeaua” din beton, bașca trebuie acoperit cu moloz beciul în care oamenii își țineau murăturile, mobila veche, etc.
Unii plîngeau cînd vedeau că garajul lor de-o viață este culcat la pămînt, în timp ce alții păreau resemnați în fața sorții. Cei mai fericiți erau țiganii, care se adunaseră ciotcă în Complexul Ancora, pentru a aduna sîrmele și fierul vechi rămase în urma demolărilor. Unii erau cu căruțele cu care de regulă transportă peturi la centrele de colectare, în timp ce alții mai avuți veniseră cu niște junghiuri de mașini, ca să poată căra mai mult la un drum. Iată, așadar, la cîți oameni a dat primarul Marius Stan o pîine de mîncat cu ocazia demolării garajelor din Mazepa 1: muncitorii de la firmele de demolare, țiganii colecționari de fier vechi și nu în ultimul rînd cîrciumarii din zona Ancora, acolo unde oamenii s-au dus apoi să își înece amarul după ce au rămas fără copilul lor de suflet: Garajul.