Primăria Galați promite să devină una digitală dar mai la vară, că acum se screme să dea naștere noii organigrame. Minunea electronică va putea fi posibilă pentru că Primăria Galați s-a înrolat în Punctul de Contact Unic (PCUe). Adică firmele și cetățenii vor putea obține, prin această platformă electronică, avize de la primărie pentru diferite activități, cum ar fi:
– Cererea acordului cerut prin certificatul de urbanism;
– Cererea avizului preliminar pentru lucrări în carosabil;
– Cererea avizului pentru lucrări edilitare în domeniul public şi privat al municipiului Galaţi;
– Permisul de liberă trecere pentru autovehiculele destinate transportului de mărfuri şi a utilajelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe raza Municipiului Galaţi.
Tot e ceva, aș zice. Numai că pînă la un click distanță e drum lung și mai sînt o grămadă de proceduri de implementat. Dar cei de la primărie sînt optimiști și speră că ”cel mai probabil pînă la sfîrşitul trimestrului doi al anului, după configurarea procedurilor, cetăţenii şi firmele vor putea avea acces prin intermediul PCUe la serviciile amintite”.
Primăria se informatizează, dar nu știe exact cînd
În România există zeci de programe care și-au propus să informatizeze cozile de la ghișee, dar niciunul nu e funcțional.
Mai pe românește, noi nu putem să ne plătim dările la stat și nici să scăpăm de restul de hîrțogăraie, așa cum putem să ne plătim facturile la telefon, lumină, gaze etc.
Altfel spus, unde plătim la privat un serviciu se poate și electronic de cele mai mult ori, dar la stat nu-i posibil fără deplasarea la ghișeu, cozi și contactul cu un funcționar de cele mai multe ori blazat și frustrat, care te scoate din toată armonia existențială. Ca să nu mai spun că în general dacă ai nevoie de vreun aviz/deviz/permis/aprobare de la tot ce înseamnă administrație locală, dacă reușești să scapi fără șpagă, înseamnă că ai mult timp la dispoziție și nervi bine antrenați.