Situația de haos și incertitudine de la Teatrul Muzical este alimentată chiar de cel de la care ar fi trebuit să vină rezolvarea.
Dumitru Nicolae a găsit ”omul cu frică de Dumnezeu” care să-l înlocuiască pe Florin Melinte. Este vorba chiar de flașneta Laura Sava (mică orgă mecanică portativă, acţionată prin învîrtirea unei manivele; caterincă – asta ca să nu vă gîndiți la prostii), cea care a fost folosită după plac de Melinte în implementarea politicii de teroare și delapidare.
Întrebarea firească e de ce a recurs Nicolae la o astfel de soluție, care repune practic în drepturi vechea conducere a Teatrului Muzical? Păi e destul de simplu. Golăniile și ilegalitățile comise de Melinte, Sava & limbacii de-a lungul timpului au fost girate chiar de edilul șef. Ori în condițiile astea, la teatru trebuie numit tot cineva de încredere, care să știe joaca și care să ascundă cum trebuie gunoiul sub preș.
Interesant e că Nicolae se încăpățînează să țină sub control situația de la Teatrul Muzical, chiar dacă astfel îl cam șifonează pe ”urmașul” său, viceprimarul Nicușor Ciumacenco, care în urmă cu ceva timp a cerut public demisia lui Melinte și a promis angajaților de acolo că va face tot posibilul pentru a readuce starea de normalitate.
Primarul Dumitru Nicolae umblă cu ”Sava” vopsită
-->