Astăzi, teoria mea, conform căreia Galațiul este format, în mare parte, din ființe profund nefericite, a fost contrazisă flagrant de acest flăcău. Gagiul din poză mi-a părut cel mai zen suflet de pe Pământ. Stătea tolănit în mijlocul trotuarului, rupîndu-i-se-n paișpe de faptul că obtutra traficul pietonal. Nu avea treabă cu taxele, cu impozitele, cu poliția, cu Dumitru Nicolae, cu nimic. Părerea mea este că el visa că face pipi pe hingherii de la Ecosal, dar cum nu am dovezi care să susțină această afirmație, am să mă abțin să dau un astfel de verdict.
Așadar, Galațiul poate fi un oraș minunat, în care să-ți fie mai mare dragul să trăiești, să te plimbi, să respiri. Atîta vreme cît ai patru, nu două picioare, porți blană și vara și iarna, bașca posezi una bucată coadă, sub care te doare de cei care conduc orașul, pe bune că nu ai motive să fii doborît de griji, stresat, resemnat, înconjurat de gînduri negre sau deraiat. Ultimul lucru la care se poate gîndi gagiul din poza de mai sus este cît naiba îi mai costă pe contribuabilii din Galați taxa de ecarisaj, obligatorie la plata impozitelor anuale.
Resimțind o imensă și crîncenă durere-n p…
-->