Societatea Transurb Galați anunță că, începând de astăzi, 28 martie 2024, ora 16.00 și până mâine, 29 martie 2024, ora 17.00, mijloacele de transport public care deservesc traseele 11, 26 și 34 vor circula deviat la TUR.
Măsuri de modificare a traseelor în vederea desfășurării unor lucrări de asfaltare. Astfel, de la capăt de linie Micro 13, autobuzele vor circula conform itinerariului obișnuit. Respectiv, strada Ionel Fernic – Drumul de Centură, iar apoi vor intra pe strada Grigore Ventura – strada Henri Coandă. Urmând ca, de la sensul giratoriu din Micro 39, să se revină la itinerariul stabilit pentru fiecare traseu precizat anterior.
Menționăm că aceste măsuri de modificare a traseelor sunt impuse în vederea desfășurării lucrărilor de asfaltare. Acestea se vor realiza în zona intersecției variantei ocolitoare cu strada Traian Vuia pentru lucrarea ”Extindere și Modernizare a Variantei Ocolitoare a municipiului Galați.
Programul de circulație poate fi consultat pe site-ul Transurb, accesând link-ul https://transurbgalati.ro/program_circulatie.
Citește și: Modificare trasee pentru a permite lucrările de fasonare pe strada Domnească