Pe șantierul Drumului Expres Galați-Brăila este forfotă. Utilajele și muncitorii lucrează de zor ca să lege printr-o șosea modernă orașele de la Dunărea de Jos.
Lucrarea este în grafic, iar „gurile rele” spun că s-ar putea încheia înainte de termen. Românii, pățiți de atâtea ori, își doresc ca lucrarea să se încheie la termen sau aproape de termen. Și s-ar putea să li se îndeplinească. Imaginile de pe șantier arată bine chiar și pentru un necunoscător în ale construcțiilor. Utilajele acționează pe ambele maluri ale Siretului și se apropie amenințător de Barboși. La capătul opus (cel brăilean), șoseaua nu mai așteaptă decât stratul de asfalt pentru a se realiza legătura cu drumul spre podul peste Dunăre.
Podul peste Siret, al doilea ca lungime din țară după cel recent inaugurat la Dunăre
În prezent constructorii lucrează la fundația viitorului pod peste Siret. De fapt, este mai mult decât un simplu pod hobanat deoarece întregul obiectiv va avea 1,7 kilometri. Acesta va conține podul propriu-zis, un viaduct și un pasaj uriaș peste calea ferată de la Barboși. La final, Drumul Expres Galați-Brăila va avea două benzi de circulație pe fiecare sens.
Șoseaua va porni de la intersecția cu DN2B (zona Movileni, județul Galați), va traversa râul Siret și se va termina lângă orașul Brăila, în sensul giratoriu care face legătura cu drumul spre podul peste Dunăre.
În prezent, Drumul Expres Galați-Brăila este gata pe trei sferturi. Finalul cu panglica, politicieni și lăutari ar putea fi, în scenariul optimist, prin decembrie 2023. Dacă Moș Crăciun nu bagă șoseaua în sac, lucrarea ar putea fi livrată de iepurașul pascal.