O să avem nevoie de o hartă mai mare. După puzderia de drumuri moderne anunțate, contractate sau în lucru din zona Galați-Brăila încă o șosea a început să scoată capul din mapă. Este vorba despre drumul care va lega Galațiul de Autostrada Soarelui.
Am mai vorbit despre drumul Galați-Brăila-Slobozia-Drajna-Chiciu. Noutatea de azi este că autoritățile din patru județe (Galați, Brăila, Ialomița și Călărași) au semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate. Semnarea a avut loc la Brăila, în cadrul unei ceremonii cu multe vip-uri politice.
Au stat la poză ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu și europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose. Au semnat documentele președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Ialomița, Marian Pavel, și administratorul public al județului Călărași, Bogdan Mihai.
Drumul de mare viteză va conecta județele din regiunea Sud-Est cu Autostrada Soarelui, pe ruta Galați – Slobozia (Ialomița) – Drajna.
De asemenea, drumul va merge până la Chiciu (Călărași). În locul unde se face trecerea Dunării cu feribotul către Bulgaria.
„Este un pas mare pe care îl facem pentru conectarea regiunii la Autostrada Soarelui prin intermediul unui drum de mare viteză cu patru benzi. De aceea, ne-am aliat patru județe, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic, și am realizat împreună un parteneriat cu CNAIR. La finalul acestor analize tehnice, specialiștii vor spune care sunt alternativele de traseu. (…)Avem mare nevoie de acest drum de mare viteză. El va conecta județul nostru, prin intermediul Drumului Expres Galați-Brăila, și podul de peste Dunăre cu A2, pentru a reduce substanțial timpul de deplasare pe drumul către București și pentru a crește siguranța în trafic.” (Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați)
Licitația a fost câștigată de o asociere de firme, iar contractul este de peste 17 milioane de lei. Finanțarea pentru realizarea documentației va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Lungimea estimată a drumului Transregio este de aproximativ 150 de kilometri.