Împodobește mamă bradul pentru că a venit Fuego la Galați. Sute de gălățeni au venit să-l vadă pe Paul Surugiu cum se dă în spectacol pe scena amenajată pe aleea de la P-uri. Domnul Fuego a deschis petrecerea de Crăciun intitulată „Poveste de iarnă”. Iar la chestia asta au vrut să asiste numeroși cetățeni trecuți de vîrsta a doua, cu nepoții din dotare.
După concert, a urmat ședința de autografe și de selfie cu „domnul Paul”. Prin mulțimea de fani și-a făcut loc și Moș Nicolae, însoțit de Moș Crăciun. Ei au împărțit daruri copiilor care oricum erau ocupați cu trenulețul electric, cu caruselul, cu bradul uriaș, cu ornamentele spectaculoase și cu decorurile montate pe alee.
Manifestarea „Poveste de iarnă” se desfășoară pe aleea din Centru în perioada 6-23 decembrie. Zilnic, acolo vor fi colinde, concerte de muzică ușoară, spectacole pentru copii și alte momente artistice. Printre alții, acolo vor veni Ștefan Hrușcă și Paula Seling.
Împodobește mamă bradul: Fuego s-a dat în spectacol pe aleea de la P-uri
-->