Tîrgul de Toamnă Galați a atras și în 2016 puhoi de lume, de parcă s-ar da ceva moca. Am observat însă un aspect: de vreo 4-5 ani, gălățenii vin la Tîrgul de Toamnă ca la o serbare cîmpenească, prea puțini fiind cei care chiar vin ca să își umple cămările, vorba clișeului. Pe scurt, cu ocazia Tîrgului de Toamnă, oamenii vin în Piața Centrală în primul rînd pentru a se simți bine la un grătar, o horă și-o (navetă de) bere, iar la plecare, ca să nu se urce cu mîna goală în autobuz, cumpără și ei ceva de la ultima tarabă care le iese în cale. Pe vremuri, adică acum 10-12 ani, chiar vedeam oameni cu saci de murături în cîrcă, mergînd cocoșați către mașinile lor. Astăzi, poate din cauza sărăciei, poate pentru că lumea s-a lăsat de mîncat (glumesc!), oamenii nu mai cumpără cu sacul, ci cu șacoșa.
Și în acest an am întîlnit acea specie de cetățeni care vin la piață doar pentru a vedea ce prețuri se practică, de Ziua Recoltei (Tîrgul de Toamnă). E drept că unele prețuri erau mai mari decît săptămîna trecută, de exemplu, sau decît în alte piețe. De pildă, ceapa era 2 lei kilogramul, în timp ce în alte piețe din oraș se vindea cu 1,2 lei kg. Dar erau și destule prețuri ok, cum ar fi de exemplu la struguri, nuci, vinete etc. Și la pește prețurile erau în grafic, cum se zice, cozile formate la crap, caras și șalău stînd mărturie că precupeții nu au pus adaosuri nesimțite.
Fum de îl tăiai cu cuțitul
Și dacă tot veni vorba de cozi, cele mai mari le-am întîlnit la grătare. La ora 11.30 micii sfîrîiau de mama focului, iar gălățenii, de la gagici cu kilometrajul dat peste cap și pînă la bătrîne cu baticul tras regulamentar pe frunte, cu toții se uitau după un loc la terase unde să poată să își pună burta la cale. Un nor de fum gros se întindea în Piața Centrală, de la locul unde cîntau cîteva soliste de la Centrul Cultural Dunărea de Jos și pînă spre intrare. Berile se vindeau în draci, de unde și concluzia că la Tîrgul de Toamnă 2016 cea mai căutată (și vîndută) legumă a fost berea. Și vinul sau țuica au mers binișor astăzi, căci unora le ardea gîtul de sete, dar la fiecară masă vedeai cel puțin 3-4 beri, indiferent că pe scaune stăteau bărbați sau femei. Și dacă tot s-a băut cu simț de răspundere, spre bucuria comercianților, este logic că lumea s-a încins la dans încă de la orele dimineții (vezi video mai jos). Mi-e și frică să mă gîndesc ce s-a întîmplat după prînz sau spre seară, cînd oamenii cred că aveau deja o basculantă de bere la bord. Poliția Locală a fost și ea prezentă la eveniment, dar își făcuse de treabă la intrare, acolo unde împiedicau mașinile să pătrundă în spațiul unde odinioară întorcea tramvaiul 35. Pe undeva e de înțeles măsura luată de organizatori, căci dacă mașinile ar fi pătruns pînă la intrarea în piață, autobuzele Transurb nu ar mai fi putut ajunge în stație. Iar în stație era mulțime de oameni, care mai treji, care obosiți de-atîtea drumuri făcute de la bar la masă și retur.