Astăzi, era să facem pe noi de rîs. Asta cînd am aflat că un doctor de la Spitalul Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei a făcut p…i pe o șpagă. Oarecum firesc, este vorba despre un urolog care a alertat Poliția, în momentul în care i s-a oferit o atenție. Acum țineți-vă bine, ca să nu vă scăpați pe dumneavoastră de rîs: doctorului i s-au oferit 50 de lei. Evident, această sumă nu i-ar ajunge unui domn cu pretenții nici să treacă strada pînă la toaleta ecologică de lîngă chioșcul de țigări.
Medicul care a sunat la 112 este Dumitru Țuța. Pentru că nu toate căile Domnului sunt întortocheate, doctorul tocmai fusese condamnat trei ani cu suspendare pentru luare de mită. Asta, după ce în 2015, procurorii l-au prins în flagrant în timp ce primea o mie de lei de la un pacient. „Să vii să bagi bani în buzunar….mizerabil. Eu am mai pățit odată, anul trecut cînd unii au zis că au vîndut un cal pentru a plăti operația”, a cugetat onestul medic Dumitru Țuța. Șpăguitoarea, o femeie de la țară, s-a dovedit a fi o bună cunoscătoare a fenomenului. „Am venit în urgență pentru o rețetă. Eu sunt bolnava și am zis că, așa ca o recunoștință, am dat ceva”,a spus Ileana Rotaru. Recunoștință, recunoștință, dar măcar o mie de lei să fi găsit și ea, spunem noi.
Totuși, să vorbim serios. Oricine ar fi chemat Poliția pentru o șpagă atît de mică. Și cînd spun oricine, mă gîndesc la Elena Udrea, la fratele lui Traian Băsescu-domnule sau la Emanoil Bocăneanu (fostul prefect cunoscut prin tîrg pentru șpăgile în cîrnați și capete de duș). Nici măcar la un ghișeu prăfuit sau la un colocviu stradal cu agentul de la rutieră nu te bagă nimeni în seamă cu asemenea sumă. S-au schimbat vremurile, ce naiba, oameni buni! Șpaga se dă în mod rafinat, cu fente și floricele. În plus, ține de bunul simț al practicantului de șpagă să nu vină cu 50 de lei la medic. Este o regulă nescrisă a șpăguielii să nu apară cu o sumă care nu-i asigură destinatarului plus valoare.
De aceea, noi considerăm că șpăguitorul trebuie pedepsit exemplar. Să i se dea arest la locul de muncă, la un ghișeu situat la talcioc sau la cimitir. Să vadă și el cum este să primească 50 de lei șpagă. Să fie pedepsit ca să nu mai facă așa ceva. Să nu mai vină cu 50 de lei, în bătaie de joc, pentru că strică bursa șpăgii și o să ne dea toți medicii cu Brexitul în cap.
Un medic, condamnat pentru luare de mită, a reclamat la Poliție că i s-a oferit o nouă șpagă
-->