PSD a furat și la aceste alegeri, în Galați, în ciuda faptului că pedepsele pentru fraude electorale au fost înăsprite. Nici măcar condamnarea la un an de închisoare (cu suspendare) a liderului PSD, Liviu Dragnea, pentru măgării electorale nu i-a liniștit pe cei care, de 26 de ani, sînt disperați să aibă puterea. În continuare, cei care au candidat s-au folosit de orice scăpare a legii pentru a-și asigura un număr mai mare de voturi.
Am tot citit că nu știu care tanti din Galați (de la ALDE, parcă) a fost prinsă că i-a dat unui alegător două buletine de vot, în loc de unul (ce vreți, hoția este o virtute în partidul condus de Eugen Durbacă). S-a pornit o mare anchetă, că uite ce mare fraudă electorală. Este și asta fraudă, nu zic nu, dar, frațilior, e nimica toată față de porcăriile care s-au produs în comunele din județul Galați. În județul Galați, PSD a furat de-a rupt. De exemplu, în comuna Tulucești, în ultimele 10 zile, au primit viză de flotant în jur de 130 de persoane. La Vîrlezi, peste 250 de persoane au apărut în comună, în ultima săptămînă, fiind luate în spațiu doar fictiv, de diverși locuitori, la ordinul administrației PSD din această comună. La fel, la Tg. Bujor, fenomenul „flotanților” a luat amploare, aproximativ 300 de oameni cu drept de vot primind viză de flotant, în ultimele două săptămîni.
Voturi umflate de cetățeni aduși cu japca de la Galați
Șmecheria gîndită de PSD e simplă. Au fost contactați oameni care s-au născut în comunele unde există primari PSD, oameni care însă acum au domiciliul stabil în Galați. Acești oameni au buletin de Galați, dar la locul nașterii în buletinul (cartea) de identitate figurează că s-au născut în localitățile menționate (Tulucești, Vîrlezi, Tg. Bujor, etc.). Cel mai probabil, acești oameni au fost convinși cu diverse sume de bani să accepte să își facă mutație, pe perioadă determinată (6 luni) în comunele în care s-au născut, imediat găsindu-se și persoanele dispuse să îi ia în spațiu. Prin această mutare, primarii PSD aflați în funcție și-au asigurat, după caz, 100, 200 sau 300 de voturi din partea unor cetățeni care nu locuiesc și nici nu vor locui vreodată în comunele în care au votat. În comunele din Galați, acolo unde prezența la vot este de doar 1000-1100 de locuitori, este decisiv să ai 200 de cetățeni care să voteze pentru tine. Asta înseamnă 20% din voturi.
Viza de flotant aplicată pe cartea de identitate le-a dat dreptul legal acestor cetățeni să voteze în comunele amintite. Se poate verifica: a fost o avalanșă de solicitări pentru vize de flotant în comunele din județul Galați, în ultimele 2-3 săptămîni. De ce ar vrea niște oameni care au buletin de Galați și care stau de zeci de ani de zile în Galați să devină brusc „flotanți” în comunele în care s-au născut? Vor ei își facă mutație definitivă în acele comune? Nici vorbă! Ei au fost „mutați” de PSD doar pentru a putea vota acolo, pe listele suplimentare. E drept că ei nu au putut vota și în Galați, acolo unde, de fapt, ar fi trebuit să voteze, dar asta e: au ales să se mute fictiv la țară pentru a-și oferi votul partidului (candidatului) care a dat mai mult.