În Noul Galați nu este timp de plictiseală. Minunile edilitare se perindă pe sub nasul cetățenilor cu o viteză amețitoare. Zilnic vorbim despre cratere, șanțuri, conducte, avarii, dar și despre trotuare încălzite, pasarele futuriste și tuneluri la Dunăre. Asta în timp ce orașul, aflat ca restul lumii în secolul 21, nu are apă caldă în sistem centralizat.
Vedeta zilei de marți, 5 aprilie, este o groapă apărută pe bulevardul Siderurgiștilor, înainte de intersecția cu strada Gh.Doja, pe sensul de mers spre IREG. Probabil, nu ar fi o știre faptul că în Galați a mai apărut o surpare. Sunt sute de gropi, cratere, șanțuri, șănțulețe, gropzile care zac nederanjate cu burta la soare. Groapa de pe Siderurgiștilor vine cu o noutate: în premieră națională, mondială, galactică se lansează conceptul de groapă eco-reciclabilă.
Ca să fie mai deosebită de celelalte, groapa în discuție s-a băgat pe un subiect la modă: ecologia. Craterul și-a tras deasupra niște cartoane reciclabile, care au scopul de a înlocui gardurile de protecție inestetice și nereciclabile din plastic. În felul acesta, groapa devine mai „prietenoasă” cu mediul înconjurător dar și cu șoferii care vor fi mai îngăduitori cu noul coleg de trafic. De aceea, sistemul ar putea fi extins în tot orașul. Nici nu va fi greu: Galațiul pare a fi terenul propice pentru ecologizarea craterelor stradale deoarece în oraș sunt prea multe gropi și, bineînțeles, prea multe gunoaie.
La Galați apare un nou concept eco: groapa reciclabilă
-->