Acum doi ani, Cotidianul umplea tarabele de cărţi, pe care le vindea doar împreună cu ziarul. Între timp am impresia că au renunţat la ideea asta de marketing, semn că ea a fost extrem de profitabilă. Dar s-au găsit alţii care să o preia din mers. Mai întîi Adevărul lui Patriciu, apoi Jurnalul lui Voiculescu, iar acum, hop, şi “Viaţa liberă” care a aparţinut tovarăşilor de nădejde.
Înţeleg că ziarele tipărite sînt disperate că nu mai vînd aproape nimic. Tirajele s-au prăbuşit, iar directorii de gazete caută soluţii pentru a stopa declinul, căci de o eventuală creştere a vînzărilor nu poate fi vorba. Una dintre aceste soluţii este împachetatul unei cărţi în hîrtie de ziar. Adică distribuirea ziarului la pachet cu o carte.
Adevărul scoate, joia, Shogunul pe piaţă. La început, ziarul + cartea costau 11 lei. Asta pînă a ieşit Jurnalul naţional pe interval cu “Cel mai iubit dintre pămînteni”. Preţul: 10 lei, parcă. Atunci, ăştia de la Adevărul au tăiat din pretenţii, oferta fiind acum de 7.99 lei. Băieţii lui Felix-Voiculescu nu pot lăsa lucrurile aşa, astfel că săptămînile următoare am putea vedea şi la ei o ajustare considerabilă a preţului. Spre deosebire de aceste două ziare centrale, “cotidianul Galaţiului” a pornit de undeva de jos campania de umplere a tarabelor cu cărţi. Preţul VL + carte este 8 lei, dacă am reţinut bine, ofertă care nu interesează nici pe dracu.
De unde, însă, ideea asta că oamenii vor cărţi, că dacă bagi o carte între paginile gazetei vei atrage mai mulţi cumpărători? Este un nonsens. Deci oamenii nu mai citesc ziare tipărite, iar tu tipăreşti cărţi (nu tu, ci editurile) ca să le citească doar dacă vor cumpăra ziarul. Şi mai vii şi cu cărţi proaste (cazul Viaţa liberă), date probabil la topit de cei de la editura Humanitas.
Nu este cazul să invocăm criza financiară pentru interesul scăzut al românilor pentru carte, căci nu lipsa banilor i-a făcut să se lase de citit. Românii nu mai sînt interesaţi, eventual, decît de cititul în astre, dovadă şi succesul rubricilor Horoscop în ziare, la radio şi la tv. Cred că nici o campanie nu mai poate întoarce de la groapă ediţiile tipărite ale ziarelor, cu atît mai puţin asta cu cărţile învelite în ziar. Singura carte care ar revigora orice tiraj de ziar ar fi Biblia. Dar ca să vinzi Biblia la pachet cu un ziar te costă cel puţin 50 de lei, bani pe care nici editorii şi nici cumpărătorii nu şi-i permit. Aşa că pînă la Biblie, rămîne să vedem pe tarabe tot mai multe exemplare de “Viaţa liberă”, dimpreună cu cărţi de colorat, căci cărţi de citit în nici un caz nu sînt.
La fiecare carte proastă, un ziar gratis!
-->